#FaraCafea Azi e prima zi de școală și, printre ghiozdane, uniforme, flori și poze cu „prima zi”, mă gândesc la ceva ce școala ne învață fără să apară vreodată în orar.

Școala tradițională este un loc în care copiii merg să învețe matematică, română și geografie, dar este și unul dintre primele spații sociale în care învățăm despre statut, apartenență, influență, alianțe, popularitate, autoritate și locul nostru într-un grup.

Istoric, unele școli de elită au avut exact această funcție pe lângă cea academică. Familiile britanice din clasele privilegiate își trimiteau copiii la școli precum Eton și pentru rețeaua socială pe care urmau să o construiască acolo. Educația conta enorm, dar conta și cine stătea lângă tine la masă, cu cine deveneai prieten și în ce cercuri aveai să intri mai târziu.

Fast-forward vreo câteva sute de ani și mecanismul este mai puțin explicit, dar foarte recognoscibil.

Unii copii învață repede să citească încăperea. Știu cu cine să vorbească, cum să se facă plăcuți, când să spună ceva, când să tacă, cum să negocieze apartenența la grup și cum să-și facă vizibilă contribuția.

Alții primesc un mesaj diferit: învață bine, fii serios, muncește, ia note bune, fă ce trebuie și rezultatele tale vor vorbi pentru tine.

Și apoi cresc.

Ajung în organizații în care unul intră în ședință convins că trebuie să-și facă treaba foarte bine, iar altul înțelege că trebuie să-și facă treaba bine ȘI să știe cine decide, cine influențează decizia, cine trebuie consultat înainte, cum se construiește încrederea și cum ajunge munca lui să fie văzută.

Primul poate deveni un „doer” sau un „builder” excelent, care produce, rezolvă, construiește și livrează. Doar că, într-un anumit tip de cultură organizațională, se poate trezi că muncește mai bine, iar altcineva „vorbește mai bine” limba relațiilor.

Și aici începe partea incomodă.

Pentru că putem numi totul „corporate politics” și să strâmbăm din nas sau putem accepta că munca se întâmplă între oameni, iar influența, relațiile, reputația, vizibilitatea și capacitatea de a înțelege dinamica puterii sunt și ele competențe profesionale.

Problema apare când politica înlocuiește competența. Dar apare și când credem că valoarea profesională se va transforma automat în influență, promovări, bani și oportunități doar pentru că muncim bine.

Eu cred că adevărul util este undeva la mijloc: să fii atât de bun încât să ai ce pune pe masă și suficient de inteligent relațional încât să înțelegi masa la care te-ai așezat.

Poate că una dintre întrebările importante pentru copiii care încep astăzi școala este ce fel de oameni vrem să-i ajutăm să devină într-o lume în care vor avea nevoie și de competență, și de autonomie, și de capacitatea de a construi relații sănătoase cu ceilalți.

Iar pentru noi, cei care am terminat școala de ceva vreme, întrebarea este alta:

Tu la muncă ai mers mai degrabă cu mentalitatea „îmi fac treaba bine și rezultatele vor vorbi pentru mine” sau ai învățat să citești și camera?

Despre toate lucrurile astea vorbim și în Carieră cu Miez, pentru că o carieră cu opțiuni se construiește și din ceea ce știi să faci, și din felul în care știi să te poziționezi, să construiești relații, să negociezi și să devii vizibilă pentru lucrurile potrivite.

Mai am 3 locuri pe care le ofer la prețul actual. După ele, prețul crește.

Dacă simți că ai fost foarte bine educată să muncești, dar ai vrea să înveți și cum să-ți construiești mai strategic cariera, scrie-mi MIEZ.