Deși m-am născut cu mult înainte de 2000, mă consider o “Digitală Nativă”. Tot ce înseamnă tehnologie și dispozitive pentru mine e sinonim cu ”mai puțină muncă”, ”activități mai inteligente”, ”să punem la treabă roboții ca să putem merge la cafea”.
Dacă ești de aceeași părere, iată un ”To do list de pandemist” cu ce ar fi de făcut la nivel personal ca să trăiești în echilibru și sustenabil, în acord cu un stil de viață ales conștient, lucrând remote în această perioadă de criză.
- Ia-ți un cățel. La nivel global, în vara pandemiei, achizițiile de animale de companie au crescut cu 360%. Mulți oameni singuri care nu au simțit atât de mult izolarea și singurătatea până acum, sau lipsa unei îmbrățișări, și-au luat un cățel sau o pisică pentru a avea ce să mângâie. Alții și-au luat colegi de apartament. În Japonia, un pui de focă robot social interactiv înveselește zilele bătrânilor din cămine. Deși există o mare dezbatere pe marginea subiectului, cu privire la cât de etic este folosirea acestui robot, s-a dovedit științific că viața acestor bătrâni este prelungită și îmbunătățită. Dacă nu un animal, măcar un robot prietenos?
- Încearcă o ”turbo relație”. Dacă ai un partener de viață, iubită sau cum se mai numește astăzi, poți să încerci o relație ”turbo”. Insider a observat că în pandemie există 2 tipuri de relații personale: cele deja existente în care apar conflicte (violența domestică este în creștere) și cele la început de drum unde partenerii au decis să se mute împreună. Conform studiului făcut de Insider în UK, 36% din cei proaspăt mutați împreună au trăit în 2 luni de conviețuire cât în 2 ani de relație în condiții normale. Dacă nu ai un partener, închiriază o cameră a apartamentului – ia-ți un coleg pentru a acoperi nevoia de conectare și de ce nu, o parte din cheltuieli.
- Încarcă-ți bateriile în natură. Prin design, suntem făcuți să mergem desculți, să alergăm pe câmpuri, să vânăm prin păduri. Cineva a inventat conceptul de ”awe-walk” – o plimbare în natură, cu telefonul oprit, în care să privești activ în jur și să te minunezi de ce poate crea natura. Nu e de râs după 12 ore pe zi în fața unui ecran. Nevoia de reconectare cu natura i-a împins pe alții să se mute la țară sau de la apartament la casă. Ieși mai des în aer liber. Dacă nu pentru mișcare, cel puțin pentru calitatea oxigenului. Calitatea aerului respirat poate îmbătrâni plămânii și poate scurta sau prelungi viața. Fă o drumeție, sau măcar ieși în cel mai apropiat parc de câteva ori pe săptămână.
- Învață ceva nou, ideal digital. Estimarea actuală în România este că 1 milion de oameni și-au pierdut job-urile. Nu sunt IT-iști și nici din industrii conexe tehnologiei. Cine n-are abilitățile digitale, să-și cumpere! Chiar dacă încă nu ți-e clar la ce ar fi utile sau nu ai nevoie acum, este o investiție pentru viitor. Nu ai cum să apreciezi ceva ce nu ai încercat. Există programe online bune și ușor de parcurs, în paralel cu ce mai faci în restul timpului.
- Delimitează-ți fizic spațiul de lucru de cel de viață. Definește limite! Reorganizarea timpului, spațiului și a limitelor în general devine o nevoie acută fie că lucrezi de acasă fie că nu. De acasă, la 18.00 nu mai poți să spui ”La revedere!” și să ieși FIZIC pe ușa biroului. Fie că pui un perete de rigips, o perdea, sau marchezi cu scotch pe podea, delimitează VIZIBIL spațiul de lucru de cel de viață. Organizează-ți o cutie, un sertar, desemnează un scaun, o masă pliantă, etc doar pentru birou. Folosește un instrument de managementul timpului ca să îți fie clar (în primul rând ție) care este orarul de lucru. Poți încerca Google Calendar, sau un organizator de perete A0, o tablă magnetică sau să scrii pe oglindă. Orice funcționează pentru tine, dar să îți ”scoată ochii”, să fii conștient când calci granița. La fel de importante sunt granițele emoționale. Nu îți vărsa nervii pe copii sau pe partenerii / colegii de apartament.
- Apelează la un psiholog la nevoie. Scientific American menționa prin iunie că din cauza COVID problemele de sănătate mintală sunt în creștere. Îndeosebi anxietatea și OCD-ul (obsessive compulsive disorder). Având în vedere tendința oamenilor de a le ignora și de a nu le trata, situația generală se va agrava. Washington Post ne anunța încă din luna mai că depresia a crescut exponențial. Chiar și în rândul tinerilor sub 19 ani atinge în unele țări 30% – ceea ce e enorm de mult.
Ai grijă de tine, mai ales în această perioadă!
Doar așa vei putea apoi să ai grijă și de ceilalți.