De când m-am operat la genunchi am făcut doar exercițiile de recuperare. Sunt puțin în urmă față de obiectivele date de kineto-terapeut. Îmi lipsesc flexia completă, curajul de a alerga și curajul de a face sărituri. ”E ok. Întotdeauna mintea mi-a alergat mai mult decât picioarele și fizic sunt cam neîndemânatică de fel.” Cam ăsta e discursul meu interior despre sport zilnic, în ultimele 2 săptămâni. Mă roade că stau așa ca o gogoașă pe fund și mi se pare că mănânc enorm deși sărbătorile s-au dus de mult. În alte zile zic că e doar în capul meu. În concluzie, e timpul să schimb ceva.

Înainte de accident făceam 20-60 de minute de exerciții zilnic, acasă, urmărind filme de pe youtube. Mă simțeam mult mai bine, nu mai respiram greu după ce urcam 5 etaje pe scări, începuseră să se contureze niște mușchi pe care nu îi mai văzusem din liceu.

Azi am citit un articol despre un studiu ce zice că efectele nocive ale sedentarității de lungă durată sunt reversibile dacă 2 ani, câte 4-5 zile pe săptămână alergi, biciclești sau înoți, chiar și dacă ai 45-60 de ani. Și apoi dialogul interior: ”Să alergi în frig? Ce bicicletă, o să cazi de pe ea. Înot…o să răcesc”. Ok, de acord, dar nu de tot. Până când se face cald afară hai să fac niște mușchi să pot să alerg prin parc și să nu îmi fie frică de bicicletă. Înotul mnea…

Voi reveni la rutina mea zilnică de 20-45 de minute de sport intens aproape zilnic. Am mai făcut asta și știu că îmi iese. Cum? Urmez 3 pași:

  1. Să fie confortabil. Asta înseamnă acasă, fără timp pierdut pe deplasare sau jenă că se uită cineva la mine ciudat la sală. Fără vreun tip care să încerce să mă agațe. Fără antrenoare care să țipe la mine ”hai, încă 10!” – nu suport țipetele. Fără abonamente pe care le plătesc și apoi zac prin buzunare. Fără aparate care arată ca o navă spațială și oricum nu am forță să le folosesc, deci doar mă demotivează. Acasă, în ce haine vreau eu, cu ce greutăți simt că pot în ziua aceea. De obicei dimineața, după ce mă trezesc ca să nu încep încă să mă gândesc la treburi. Apoi duș rapid și apoi începem ziua – facebook cu cafea, mic dejun, muncă.
  2. Să fie repede. Repede, adică mă pornesc cu ideea de 10-15 minute. 15 minute trec repede nu? Înseamnă 3 melodii de pe telefon sau televizor. Înseamnă încălzirea pe care o făceam la ora de sport în copilărie. Hai că poți! În principiu fără o rutină anume, ci doar mișc să dezmorțesc ce simt că e tensionat. De obicei, gâtul și spatele de la stat la laptop. Apoi respir adânc să îmi aduc aminte că există plămâni. Joc de glezne, rotiri de brațe, genuflexiuni, fandări. Nu multe, câte 10…hai 20 dacă nu e prea greu.
  3. Să fie fun. În unele zile o să obosești de la cele 15 minute și nu mai vrei altceva, sau îți stă mintea la ce trebuie să faci și vrei să începi ziua mai repede. În alte zile voința ta va fi mai puternică (de-asta e bine să faci sport dimineață, pentru că atunci voința e la maxim). După 15 minute sunt șanse mari să simți deja endorfinele produse de creier și să simți că mai poți sau ai mai vrea să te miști un pic. Atunci, eu deschid youtube-ul unde am salvate în biblioteca din contul personal, filmulețe de 1-5 minute cu HIIT (high intensity interval training) pentru diverse părți ale corpului. Am ales cu grijă filme în care antrenoarele îmi sunt plăcute, exercițiile mi se par cool și pot să le fac. Ca să fie fun, e important ca nivelul de dificultate să fie doar puțin peste puterile tale (ca în orice proces de învățare). Apoi când devin prea ușoare exercițiile respective, poți să cauți alte filmulețe mai antrenante și pe acestea să le păstrezi pentru zilele proaste când nu ai chef să faci sport, dar va fi ușor să îți convingi creierul să facă o rutină memorată deja. De obicei, dacă e fun, eu mai rezist încă 20-30 de minute. Tot ca să fie fun, este despre sănătate și nu despre performanță. Adică nu îmi doresc pătrățele, ci îmi doresc să pot urca 10 etaje pe scări fără să mi se taie respirația. Nu îmi doresc să slăbesc sau să mă îngraș, ci să îmi simt mușchii mai vii și să îmi reiau postura corectă când stau la laptop. Și dacă sar o zi din orice motiv inventat de creierul meu, nu înseamnă că nu sunt în stare, ci doar atât: am sărit o zi.

 

PS pentru mămici: dacă 15 minute e mult, poți să începi cu 5 minute. Pentru 5 minute chiar nu ai nicio scuză. Poți să le faci în pijama, dacă nu transpiri poți să sari și dușul dacă te grăbești sau oricum rămâi acasă cu copilul. Poate să le facă și puștiul tău cu tine – sigur are ceva cântec preferat pe care să țopăie. În timp mai adaugi 5 minute și încă 5.

Lasă un răspuns

two + eight =