Puterea lui "nu știu cât mai rezist"

14/04/2023

"Eu aș vrea să rămân unde lucrez acum, dar nu știu cât mai rezist. Mă ajuți să decid cât să mai stau?". O întrebare dificilă și parcă grea cât o menghina, pe mess de la o femeie cu o poză de profil cu pisică. 

Mă gândesc cum să-i explic tot ce îmi trece prin minte  fără sa scriu romane: "Depinde. Hai să ne auzim. Nu te costă nimic. Povestim și vezi dacă funcționează pentru tine metodele mele."

A urmat o conversație în care mi-a explicat că ar rămâne pentru colegi. Că îi sunt tare dragi. Lucrează fain împreună și a mai lucrat înainte în alte firme mișto cu colegi nașpa. Aici se susțin ceea ce e rarisim. 

Părea raiul pe pământ și zic: "Ok, ziceai că nu știi cât mai reziști. Zi-mi ce merge prost". Mi-a povestit cum nu există limite, cum colegii stau până la orice oră e nevoie. Nu se pune problema de ore suplimentare plătite. Pur și simplu șeful zice "să ne bucurăm că avem de muncă". 

Aparent și șeful era fain din ce îmi povestea ea și atunci am insistat: "E cineva care e bine cu sine dintre colegi?". Și surpriză..."da, e un tip care la 18.00 închide laptopul no matter what și pleacă. Se duce la sală, ne trimite poze de pe la maratoane pe whatsapp-ul echipei. Noi toți îl susținem. Și eu. Dar sportul nu e pentru mine."  Mă gândesc, ok deci se poate și întreb: "Se supăra cineva că el pleacă?". Nope. 

Am concluzionat noi apoi că "nu știu cât mai rezist" e un coș cu multe ouă colorate, foaaaarte personale:

🍳 limite - le comunici proactiv sau nu ți le știe nimeni;

🥚ce te pasionează sau relaxează - dacă nu ai ceva "înspre care să pleci cu bucurie de la munca...de ce sa pleci cand colegii sunt faini?";

🍳 chiar dacă faci ce îți place, tot consumi din baterie, și dacă nu te pui la încărcat conștient o să te tot descarci;

🥚nu este despre rezistat că nu alergi "700 m viteza" ci 4000 de săptămâni. O viața e un maraton. Catinel! 

🍳 decupează timp să te redescoperi, să afli ce îți place. Avem gene latente, înzestrari nebănuite, care se activează doar când ieși din zona de confort și trebuie să faci față unei situații noi:

🥚"am 27 de ani, dacă nici acum nu fac față, atunci când mă voi decide să fac un copil, ce pisici fac?". 

Self Leadership nu e despre vârstă. Energia pe + sau - nu e despre vârstă. E despre a te cunoaște bine pe tine și apoi a cere ce ți se cuvine. Despre a îți desena un tipar de viață așa cum o visezi. Apoi o croiești frumos și O PORȚI cu mândrie. Așa cum o vrei. 

Plătește online

Echipa ByArmina - SC CRB COMERTRANSCONSULT SRL
Copyright 2020 - 2024 byArmina.com | byArmina.com foloseste cookie-uri | Termeni și condiții | Politică de confidențialitate
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram