Pentru cine s-a lamentat ca fac "haz de necaz" legat de orientarea în cariera folosind cititul în palma!

Indiferent cât de premiat la Geneva sau nu, este dispozitivul și câte super rapoarte tip mbti sau other more modern whatever produce aparatul minune ce urma sa fie folosit în Cluj pentru orientarea în cariera a elevilor (atenție elevi înseamnă sub 18 ani, da?)...părerea mea după ce am lucrat cu mulți tineri de toate vârstele, este ca pana cresc (macar) au nevoie sa fie ascultați, auziți, priviți în ochi și sa li se spună cu încredere oarba: "eu știu ca tu îți vei gasi drumul în viata!"

Nu au nevoie de încă un dispozitiv care sa înlocuiască interlocutorul uman și inter-relationarea într-un proces care deja este făcut prost. De ce e făcut prost?

Pentru ca:

1. Exista pe hârtie 1 consilier vocațional la 800 de elevi, deci și un amarat de Holland sau Gardner e greu de aplicat și interpretat cu ei din lipsa timpului. Deci, hai sa citim palme sa producem un raport ca statul nu aloca bani pentru ca acesti copii sa fie ascultati? Nu.  Nu asta e soluția.

2. Sunt n studii care spun clar ca întrebarea "ce vrei sa te faci când vei fi mare?" ar trebui sa rămână doar la nivel de joaca și joc. Creierul tinerilor se dezvolta suficient pentru a analiza opțiuni de viitor și a face alegeri cu cap abia după 22 de ani!

3. Părinții pun presiune pe rezultate în urban, iar în rural nu pot oferi mare lucru. Nu mai exista spațiu și timp, liniște, centrare, loc de a explora și de a greși, pentru copii. Când lor de fapt...lucrurile astea le-ar fi suficiente.

Iar 1-2-3 nici nu ar mai conta dacă părinții le-ar spune copiilor cât mai des: "te iubesc și am încredere ca poți face orice îți propui indiferent de cum arata creierul tău!"

PS: și dacă nu ma credeți pe mine, vedeți podcastul Oanei Morar, mai băgați niște Cal Newport, Adam Grant...