„O să plec ultima, că vreau compensatorii.”

Mi-a zis o clientă obosită, dar încrâncenată.

Am întrebat-o:

„Ce plusuri și ce minusuri îți aduce această așteptare?”

Compensatoriile nu erau sigure, sindicatele negociau deja de jumătate de an, ea era deja foarte stresată și obosită, avea insomnii și o durea spatele.

Dacă aștepți situațiile de criză ca să iei decizii ce îți pot schimba cursul vieții, vei trăi ca un pompier neantrenat până la 85 de ani.

Dacă ajungi acolo cu abordarea asta.

Neantrenat, pentru că pompierii învață adaptive decision making — ceea ce îi ajută să stea în viață, să stingă incendiul și să rămână și cu „toate țiglele pe casă”.

Pe tine te-a învățat cineva adaptive decision making?

Lista se extinde dincolo de viața profesională:

– Merg la un control medical doar când îmi va înțepeni spatele.

– Mă apuc de slăbit doar după ce nu mai încap în haine.

– Duc copilul la logoped doar dacă îmi spune învățătoarea în clasa 0 că e absolut necesar.

– Fac un curs de Excel doar când o să mă lovesc de funcții mai complexe.

– Fac un plan de reconversie doar când nu o să mă mai suporte soțul că „sunt în anul 5 de CIC” și bagă divorț.

Chiar dacă semnele sunt clare, mă mai dreg cu o alifie, cu ore peste program, cu pastile pentru anxietate și insomnii, cu un prosecco și niște paste bune, fac curat ca să simt că nu stau.

Orice, doar să nu îmi scriu CV-ul, să nu îmi ia sânge, să nu mă vadă careva că mai am un pic și fac „poc”.

Dacă semnele sunt clare, nu mai amâna ce e greu doar fiindcă nu știi cum se face.

Când va deveni urgent, va trebui să faci oricum.

Doar că atunci vei decide cu spatele înțepenit, mintea în ceață și sistemul nervos pe avarii.