„Jobul sigur” e, de fapt, cel mai scump compromis. Sunt prea multe poveștile clientelor care cred în stabilitate mai presus de orice și după 7, 12, 15 ani se dovedește a fi doar un mit această stabilitate.

Nimic de zis: salariul intră la timp. Programul e previzibil. Și totuși… te doare spatele și nu știi de ce, te apucă greața înainte de anumite ședințe, te-au chemat mai multe zile pe săptămână la birou fără motiv și efectiv simți că ”nu au încredere în tine” sau sunt tâmpiți de-a dreptul pentru că și ”onsite” tot stați pe zoom 90% din timp, deci care e brânza?

Ana (not her real name) a stat 12 ani într-un job „sigur” care apoi a fost restructurat. A ajuns acolo prin recomandări, și când mi-a scris mi-a zis că vrea neapărat să facem niște simulări pentru interviuri pentru că îi e pur și simplu groază să aplice acum.

Să ne înțelegem, acolo a dus-o viața, acest job nu a fost neapărat ”iubirea vieții ei”. A rămas acolo pentru că îi era frică să riște. A ales reziliența până când nu a mai fost în interesul ei, i-a înțepenit spatele și a trebuit să își ia concediu medical. Ei...aici s-a rupt filmul și nu știm sigur cum și de ce, dar la scurt timp după acest concediu medical, jobul a fost restructurat. Poate a fost doar o coincidență...

Așa că vrând-nevrând, acum că e mai bine, ”a trebuit să îndrăznească” să se uite mai atent la ce e de făcut și mai întâi de toate, ”să facă pace cu trecutul”. Și-a dat seama ce a plătit pentru „siguranța” asta:

– Promovări ratate pentru că joburile propuse presupuneau riscuri
– Încredere care a tot scăzut, pentru că în jurul ei lumea continua să se miște
– Claritate pierdută despre ce vrea cu adevărat, pentru că ea zicea ”da” la orice cerere sau oportunitate care o făcea indispensabilă (poate doar aparent sau chiar pe bune).

Am făcut împreună un exercițiu simplu, într-o sesiune 1la1 din programul meu de grup. Un audit de 15 minute.
Pe o foaie a scris despre cei 12 ani:

 Ce a pierdut stând (creștere, energie, bani, respect de sine)
 Ce a primit încă de prin anul 6 (plictiseală, stres, plafonare)
 Ce și-ar fi dorit în schimb măcar de la ultimii 2 ani (provocări, sens, libertate)

Hârtia aia a fost ca un declic. Dintr-o dată, a putut să spună: „Jobul ăsta nu mai era oricum pentru mine.” Regretele au scăzut și de abia acum a început adevărata călătorie.

Odată ce a făcut pace cu trecutul, a început să acționeze. CV nou, două aplicații, un interviu.
În șase săptămâni a început deja într-un job mai bine plătit, unde părerea ei (cel puțin până acum) pare că chiar contează.

Întrebarea e:
 Jobul tău „nu chiar rău” ce îți fură, în liniște, în fiecare zi?
 Și dacă ar dispărea acest job, te-ai simți trădată sau eliberată?

Ia-ți 15-30 minute în seara asta. Scrie-ți lista.
S-ar putea să fie cea mai profitabilă jumătate de oră din anul ăsta.