Din cele mai vechi timpuri, trecerea dintre ani a fost marcată prin tradiții și obiceiuri specifice fiecărui popor. Babilonienii și romanii făceau promisiuni zeilor, cavalerii își reînnoiau jurămintele, creștinii se rugau și își propuneau noi rezoluții.

Astăzi, din ce în ce mai mulți oameni își propun să își îmbunătățească stilul de viață, schimbând, adăugând sau renunțând la anumite obiceiuri, odată cu începerea noului an.

În ciuda acestui fapt, studiile arată că un procent relativ mic dintre cei care își propun rezoluții reușesc să le ducă la bun sfârșit, din diferite motive: scopurile stabilite nu sunt realiste, și-au propus prea multe țeluri de urmărit sau, pur și simplu, au uitat de ele.

Ideea propusă în acest articol este să acordăm o importanță mai deosebită începerii unui nou an, apreciind faptul că ne putem bucura de el, și să ne propunem una sau mai multe rezoluții, pe care să le și îndeplinim, în anul care vine, și care să ne îmbunătățească viața.

De la a mânca mai sănătos, a avea grijă de corpul nostru, până la a petrece mai mult timp de calitate cu persoanele care contează pentru noi, ar fi bine ca obiectivul nostru să fie unul S.M.A.R.T.:

  • Specific (specific): ceea ce ne-am propus să fie cât se poate de clar și de precis. De exemplu, dacă vrem să strângem bani pentru visul nostru, să știm ce sumă și în cât timp ne propunem să facem acest lucru.
  • Measurable (măsurabil): este mai ușor să măsurăm goal-urile legate de cifre, de exemplu, dar putem urmări și evoluția celor mai grele de măsurat, cum ar fi faptul că dorim să renunțăm la un obicei nesănătos, notând regulat, în agendă, evoluția acestui plan.
  • Achievable (realizabil): trebuie să avem grijă ca scopul nostru să fie cât mai posibil de realizat, pentru a fi siguri că avem sau putem avea resursele necesare îndeplinirii lui, fără riscul de a renunța la el, pentru că nu a fost stabilit într-un mod realist.
  • Relevant (relevant): obiectivul setat trebuie gândit bine, nereprezentând o decizie impulsivă, de moment. Cu cât este mai important și mai semnificativ pentru noi, cu atât cresc șansele de reușită.
  • Time-related (încadrat într-o anumită perioadă de timp): data la care ne propunem ca obiectivul nostru să fie dus la îndeplinire trebuie, la rândul ei, să fie realistă. Este mai ușor dacă împărțim scopul final în obiective mai mici, pe care le realizăm treptat, asigurându-ne victorii mici, pentru planul cel mare.

Anul acesta, să ne bucurăm mai responsabil și mai semnificativ, atunci când ciocnim paharele, la numărătoarea inversă, știind că sărbătorim nu doar începutul unui an, ci și un nou început al nostru. Haideți să ne organizăm planul, notând-ul pas cu pas, ca la cumpăna dintre ani să știm foarte clar ce dorință să ne punem!

Lasă un răspuns

nine + nine =