După ”Dare Do Academy" din primăvară am rămas cu o concluzie. Am lăsat sa se așeze...practic au trecut 3 luni de când s-a încheiat programul. Fiecare participanta a avut propriul progres în felul ei...la fel...și eu simt ca am mai crescut un pic. Într-o direcție neașteptată însă. M-am surprins si inca ma mai minunez.
Vezi tu, valoarea mea cea mai importanta din copilărie pana la 23 de ani a fost "dragu' de invatare". A urmat apoi un an de criza personala unde am vrut performanta si independenta financiara ca ma saturasem sa calculez fiecare bănuț si atunci am ales Elveția. A fost un contract fascinant, o calatorie de invatare extraordinara si o perioada în care banii nu au mai fost o grija.
S-a produs un identity shift si la nivel personal si profesional. Practic la 24 de ani castigam cat un CEO de Romania si nu ma mai saturam sa invat. Atunci valorile s-au reasezat si am ramas "The happiest learner" - care exprima o stare: aceea de a ma bucura de orice experienta de invatare pe care mi-o da viata. "Financial independence" a căzut din top 5 atunci pentru ca o bifam lejer, peste așteptările mele pentru varsta aceea si nu a mai fost pe radar. După contract a urmat o perioada de ceata de vreun an pe care nici acum nu as putea spune ca am deslusit-o pe deplin. Am ales sa refuz un PhD la care ma întreb de ce oi fi aplicat? Ce voiam sa demonstrez si cui? Si multe alte decizii, unele din dorința de a "închide etapa Elvetia" si facute forțat pentru a ma convinge ca nu mai vreau sa revin acolo. Nu stiu daca eram un "copil prost" sau a fost cea mai "inteligenta mișcare" inainte de criza din 2008, cert e ca am fost atat de ocupata cu acest "life transition" ca nici nu am simțit criza aia. Am inceput un business, un ONG, mai multe proiecte în paralel cu oameni diversi...o nebunie de busy-doing si curajul omului care avea niște bani puși de-o parte si incerca sa se reintegreze intr-o tara din care înțelegea doar frânturi. Deși lipsisem doar 3 ani, aveam senzația ca m-am întors ca Fat-Frumos în "Tinerețe fara batranete". Real, nu stiu nici acum cate s-au schimbat intre 2005 si 2008. Cert e ca la un moment dat voi dori sa revin în Zurich sa analizez ce mai simt in legatura cu tara asta, o întoarcere ce poate o sa îmi "descuie" cutia cu răspunsuri la "anul din ceata".
În următorii aproape 15 ani, în tot acest context de "reasezare", a apărut o struto-camila în peisaj: "help others learn like crazy and earn from it" - o valoare personala foarte complexa, ca un bloc cu buncăr subteran, demi-sol, etaje si un pod părăsit unde haladuiesc porumbei. Veeery crazy-complex. De asta nici nu m-am oprit 15 ani sa analizez nimic. Îmi făceam anual un test de identificare a valorilor, ieșea acolo "learning" cap de lista si dădeam inainte.
Doar ca sub learning se așezau usor alte "placi tectonice" si acest combo m-a dus si "m-am" dus în burnout de cateva ori si tot nu îmi luam lecția. Castigam binișor din busy-doing-learning-training. La un moment dat rămăsesem doar cu "learning only if training others to earn". Mi-am rupt LIA la stângul si am stat si am cugetat. Blocul a facut colaps si eram cand în podul cu porumbei cand in buncărul cu Arcoxia. I wanted out. Si am pus un deadline. Am scăpat de carje, am încheiat toate colaborările. Am închis proiecte. Am daramat blocul, am arat terenul si am pus gazon. M-am reapucat sa învăț de drag si atat.
Ei...apoi am devenit mama, a urmat un an de altfel de ceata, cu mega combo de pandemie si proiectul uriaș "Profesor în online" cu ~30000 de participanti. Am băgat busy-doing pana m-a trezit o voce: a copilului meu. Atunci am decis sa fac switch complet spre coaching si sa refuz cu incapatanare orice fel de propuneri de scalare. Am lăsat în top doar 3 valori personale: learning from and for pleasure, playful living, grija de ai mei si de mine. No projects. Only 1to1 sessions. Well...de atunci dragii mamii se cam fac 4 ani. Blocul ala complex nu mai e, a crescut iarba bine de tot pe tarlaua ai. Si plăcile tectonice au inceput iar sa se miște sub gazonul asta. Apăruseră crăpături prin noiembrie.
Din crăpături au crescut mai multe vrejuri de fasole. Am observat cand au inceput sa faca pastai, dupa ce am terminat "Dare Do Academy" in primavara asta. A fost cu mult efort si a implicat multe resurse interioare si sustinere din exterior pentru toate sâmbetele lucrate. A fost cu multa bucurie si...acum ca s-a așezat...si dupa "Cariera 3D" si dupa prima grupa de "Cariera cu SPF" e foarte clar. Nu a mai fost cu burnout, nu mai exista busy-doing, learning e de mai multe feluri, dar e un stil de viata si e parte din mine, nu mai e o valoare în sine. Valorile se reaseaaaaza încet si stiu ce va urma. Dar povestea asta am vrut sa fie despre trecut, deci nu iti spun nimic inca despre viitor. Vreau sa mai stau în august cat e august 
Am ramas cu 3 idei dupa ce am mestecat de zor povestea asta. Daca ajuta măcar 2 oameni care citesc pe aici, sunt mulțumită ca mi-a luat 30 de minute sa scriu nebunia asta aici:
Ideea că dacă ești orientată spre trecut, nu e destul să ”doară” ceva ca să faci o schimbare majoră. Pe mine "mă durea" in octombrie anul trecut că nu mai facusem un retreat, o tabara, un program de grup mare de mai bine de un an. Eram blocata pe imaginea programului "Vis si facut!", anterior "Dare Do", anterior "Get Unstuck" si tot asa. Ma agatam cu incapatanare de denumire si de imbunatarire incrementala fata de o versiune "the origin" sa ii zicem, de la TEDx talk-ul de acum 7 ani or so. Bai, nu e bine! Contează mai mult viitorul, și mai ales, prezentul. E posibil să fie suficient să ”doară” starea actuală și să faci cu succes o schimbare, daca te asculți nițel. Nu trebuie sa dezgropi amintiri cu clădiri delapidate, doar sa vezi în pana mea vrejurile de fasole...chiar uriașe. Un "evident" observabil daca stai un pic cu tine.
E suficient să zici ”de ajuns”, nu mai las limitele nedefinite ca să intru în burnout, să zici ”destul”, nu mai cumpăr prostii ca să nu mai am ce mânca în neștire și tot așa. And to actually do the did. Ce ne-o fi cacand pe noi, cu "nu cred ca pot" ca eu am niște "tipare de comportament" si vezi tu..."traumele din trecut"...eu am "bagaje grele pe care le tot duc dupa mine". Da, le ai, le duci pentru ca de fapt iti e mai usor sa cari elefantul din cameră în camera decât sa discuti despre el si sa chemi "protecția animalelor" sa îl ducă unde se duc elefanții care nu au ce cauta în gradina cu vrejuri de fasole.
Vei schimba ceva cu adevărat și cu succes, doar atunci când există o MIZĂ pentru a face o schimbare de succes. O MIZĂ MARE! Tu iti alegi miza si doar tu poti sa spui stop. Si doare si durează. Tot ce contează, doare si durează. And it's so funcking worth it. For your future! Fiindcă maine e prima zi din restul vieții tale.
Întrebarea este dacă în procesul de schimbare, încerci prea tare și ”crăpi”? Ies la iveală fricile și renunți. Sau pur și simplu cazi în cap. Sau nu ai încercat destul. Nu să faci ”orice încercare”, ci ”a meaningful attempt”. Din când în când toți mai încercăm ceva. Să ne apucăm de sport, să organizăm inbox-ul, să donăm lucrurile care ne-au rămas mici (dar nu chiar pe toate). Avem rețineri. Nu încercăm CU TOT CE AVEM. Cu îndrăzneală! Cu DARE and DO. Dar zicem ca am încercat - "i did my best".
Și atunci ne învârtim în cerc. În ”încerc”-uri timide, cu frici și fără însemnătate adevărată, pentru că e greu. Însemnătatea adevărată e dincolo de aici și acum. E în dulap printre himere, amintiri, badge-uri de la conferințe dintr-o altă epocă, lucruri de la bunici, blugii din liceu ca etalon pentru talia ideală...rămășițe din buncărul de la subsol peste care a crescut fasolea în care doarme elefantul alaturi de porumbeii care au ramas fara pod. Si pute.
Mno...ce zici de "un meaningful attempt" de data asta? Îndrăznește și fă. Cu tot. De tot. Grow up, get free and go play life!
