"Nu vreau să pun nicio poza în CV. Nu ma simt confortabil sa fac asta."

Eu, cerebrala: "Da, pozele pot genera prejudecăți sau bias-uri cognitive și folosirea unei poze în CV poate duce la excluderea ta din procesul de selecție. Totuși exista multe motive "pro" poza. Esti sigura ca nu vrei sa punem una simpla, în cămașă, pe fundal monocrom, cu parul neprins și putin ruj? Pe un A4 are doar 2cm pătrați, e doar pentru a face CV-ul mai prietenos."
Apoi pica bomba: "Nu îmi place cum arat. Nu îmi place fața mea. Nu vreau să punem poză."

De obicei, nu insist, dar întotdeauna vreau sa ma asigur ca o clienta are toată lista de plusuri și minusuri înainte sa ia o decizie.

Zic: "Sunt sigura ca poți face o poza la lumina bună, într-o bluza care îți place, zâmbind putin. Vei transmite deschidere, CV-ul arata ca nu ai nimic de ascuns. Varsta o pot calcula oricum în funcție de anul terminării studiilor, deci dacă e sa fie cu prejudecăți, se găsește oricum un motiv."

Răspunsul final a fost "nu". Pe dinăuntru m-a întristat rău de tot. Am mai făcut CV-uri fără poza pentru tari în care e specific acest lucru, dar în România, CV-urile cu poza (orice poza cu tine) au mult mai multe vizualizări. Profilul de LinkedIn cu poza e are 17-25% mai multe vizualizări. Dacă are și poza optimizata pentru algoritm, apare în search cu 40-50% mai des decât alte persoane cu același rol.

M-am intristat, am respirat adânc, și am lăsat orice logica de-o parte. Era clar ca subiectul necesita câteva ore bune de terapie, nu aveam cum sa discutam despre asta în 30 de minute de briefing pentru rescrierea unui CV "croit pe masura". Dar…am dat peste un citat care se potrivește taaare mult și vi-l las și vouă asa…de final de saptamana.

“If tomorrow, women woke up and decided they really liked their bodies, just think how many industries would go out of business.”

Ție îți place de tine? Măcar cât sa te simți ok pentru "uzante", gen, să pui o poza tip pașaport în CV? Pui sau nu?

Eu am o burtica aparte. Vase sparte pe față și decolteu. 2 operații cu cicatricile lor. 2 semne din naștere. Un dinte ciobit. Deviație de sept. O măsea de minte nu a ieșit niciodată. Parul se îngrașă prea des. Am piciorul prea lat pentru 36 dar prea scurt pentru 37. Am sânii șosete de la gravitație și alăptare. Ma incrunt când stau pe gânduri. Am făcut intoleranta la lactoza după 40 și am dezvoltat simptome de Rendu-Osler după 30. Am 12kg în plus fata de când aveam 18 ani.

Am și 2 gropite și un ras molipsitor dacă vreau. Am și o privire pătrunzătoare ce poate transmite orice dacă vreau. Am o clavicula s3xy (nu mi-a zis nimeni, eu sunt îndrăgostită de ea). Am niște gambe de sportiv de performanță care sunt mandra ca nu încap în orice cizma. Am niște sâni care au alăptat eroic pana la auto-intarcare. Pot sa ridic o sprânceană sa te pun pe gânduri. Pot (inca) sa fac tot felul de mișcări sportive.

Asta e rațional ce am scris aici. Emotional, ma iubesc! Și fără makeup, și cu burta, îmi iubesc talpa nici 36, nici 37. Sunt suficient de sanatoasa încât să nu am nevoie de doctori decât o data la câțiva ani. Sunt suficient de bolnava încât să am nevoie sa mănânc selectiv.

Am dat din casa suficient? Ma iubesc și sper ca fiecare femeie sa își propună sa se iubească mai mult. Fără sa aștepte validare, să încerce să se încadreze în cine știe ce reguli.

F**K all this! Razi, pune în ruj și bucura-te de viață în orice marime, inclusiv în 2cm patrati, pe CV!