#DeLaCliente Despre Ana

30/10/2025

Ana, a fost propusa pentru promovare. Șefa ei pleca și cumva, natural pentru toți, urma ea. Doar pentru ea nu era "natural".

„Nu cred că sunt pregătită. Nu-mi vine să vorbesc în ședințe. Mi-e frică să-mi asum proiecte mari. Și mi-e rușine că am ajuns aici după atâta muncă.”

Ana (not her real name) nu era la început de drum. Avea peste 15 ani de experiență. Era competentă, respectată si mentor informal pentru toti angajații nou-sositi. Și totuși, când venea vorba să iasă în față, să se vadă și să se audă, i se bloca vocea, uneori la propriu. Mi-a povestit cum o data, a luat pastile pentru corzile vocale 2 săptămâni după o ședință.

Ne-a luat câteva sesiuni să înțelegem ce doare cel mai tare în povestea ei.

Nu lipsa curajului. Nu frica de eșec. Ci "standardele imposibile" pe care Ana si le setase.

📣 Vocea ta tremură cand vorbesti despre un "ideal self"? Perfect normal. Înseamnă că e reală, și tu ești pe bune. Standardele însă, sunt prea exigente. E ca și cum mintea ta sta cu pistolul la tampla sinelui. Standarde precum:

🪓 Să fim gata 100% ca să spunem „da”.
🪓 Să nu greșim niciodată dacă vrem să fim luate în serios.
🪓 Să nu tremurăm, să nu ne bâlbâim, să nu deranjăm.

Adevărul e că nicio femeie curajoasă nu a fost gata când a început. Și nicio voce care schimbă lumea nu a sunat perfect din prima. Inclusiv vocea Anei. Inclusiv vocea mea și a ta când am decis și făcut ceva de care acum suntem mandre. Ideal self e deja real self. Era acolo. De-am fi știut...

💥 Punctul culminant in toata povestea asta? E ca ne judecăm mai dur decât ne-ar judeca oricine altcineva. Asta ne ține pe loc. Asta ne face să credem că o eticheta precum „curajoasă” e rezervată pentru altele care sunt mai încrezătoare, mai carismatice, mai „gata”.

Dar dacă *curajul* înseamnă, de fapt, să te prezinți așa cum ești, chiar și cu vocea tremurândă?

Treaba asta vine la pachet și cu alte dureri pe care le-am întâlnit des în coaching:

1. Frica de a fi expusă – „Dacă spun ceva greșit? Dacă par slabă?”
2. Sindromul impostorului cu diplomă – „Oare chiar merit să fiu aici?”
3. Perfecționism mascat în „profesionalism” – „Mai întâi trebuie să mai învăț, să mai cresc, să mai...”

Ce poți face când te recunoști în toate cele de mai sus?

🫶 Fii blândă cu tine. Nu ești singura care simte asta. Nu ești „defectă”. Ești doar în creștere.

🧭 Privește frica ca pe o busolă. De multe ori, ceea ce ne sperie e exact ceea ce ne cheamă.

🗣️ Exersează-ți vocea într-un spațiu sigur. Într-un grup în care nu trebuie să demonstrezi nimic, ci doar să fii. Participantele din Dare Do Academy pot confirma ca e transformator.

🤝 Caută sprijinul potrivit pentru ca nu trebuie să mergi inainte singura. Nu mai e 1900 toamna. Curajul nu e despre izolare, ci despre conexiune.

✨ Eu cred în femeile care își dau voie să aibă temeri si dubii, dar nu se opresc. Cred în Ana. Cred în mine. Și cred în tine. Mai ales când nu ești sigură pe tine.

Plătește online

Echipa ByArmina - SC CRB COMERTRANSCONSULT SRL
Copyright 2020 - 2024 byArmina.com | byArmina.com foloseste cookie-uri | Termeni și condiții | Politică de confidențialitate
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram