“Am aplicat în neștire la job-uri și nu se întâmplă nimic"

07/11/2023

“Am aplicat în neștire la job-uri și nu se întâmplă nimic. Am suficientă experiență, îndeplinesc criteriile principale și văd câte un <aplicarea ta a fost citită> uneori și atât.” Cam așa sună povestea multor clienți atunci când ajung la mine. 

Sunt obosiți, frustrați de proces și dezamăgiți de lipsa de feedback sau rezultate. Au deja bateriile consumate și sunt gata sa meargă la interviu sau sa renunțe. Ori la bal ori la spital. 

Doar că fix ăsta nu e momentul potrivit pentru a ajunge la un interviu. Cu zero încredere în sine, sceptic că a 100-a companie la care ai aplicat, te cheamă în sfârșit să stea de vorba cu tine. De ce te cheamă? Oare chiar meriți? Sigur e ceva nașpa cu jobul asta de nu au găsit pe cineva și mă cheamă tocmai pe mine. Și tot așa, gândurile toxice tot curg și șansele sa treci de interviu scad.

Aș zice eu ca ai așteptat prea mult ca să ceri ajutorul. Sigur, mai bine mai târziu decât niciodată dar...cum ar fi fost dacă m-ai fi sunat tu acum 3 luni, sau acum 6 luni? Înainte să dai în scenarită, înainte să ajungi sa nu mai crezi în ce poți sa faci, înainte sa ajungi sa aplici ca robotul la orice job conține în titlul un cuvânt din ce știi tu sa faci.

Îți spun eu: ar fi fost fără dureri de cap, fără timp irosit, fără stress, cu strategie, abordare project-based și mai ales, cu încredere în sine pentru a discuta la interviu de la egal la egal. Și cireașa de pe tort: nu ai mai fi crezut ca "se angajează doar pe pile" și alte truisme de tipul "morcovii îmbunătățesc vederea". 

Dacă îți cauți de mult timp un loc de munca și ai nevoie de un job și ai abordat situația cum te-ai priceput mai bine, însă pare ca nu nimic din ce faci nu e suficient, scrie-mi. Îți pot oferi feedback pe CV, identificăm ce faci greșit, și îți dau sugestii de ce poți sa faci mai bine. E posibil să fie o singură sesiune de consultanță sau poate două. 

Dacă urmează să începi să cauți în primăvara, fă lucrurile inteligent, pe îndelete. Hai să povestim de acum, în coaching, să construim, nu să stingem incendii, astfel încât să nu ajungi în povestea cu "aplic în neștire și nu am niciun răspuns". 

Este util să privești obținerea unui job sau a unei promovări sau a începerii unui side hustle / business, ca pe un proiect. Cu cap și coada și mai ales aliniat la cine ești.

Toate astea înseamnă "mutări strategice în cariera" și eu sunt aici ca să le facem în mod strategic nu pompieristic. Scrie-mi și vedem ce e de făcut 🙂 .

Eu zic ca plăcintă nu doar sculpturi 😉

Deco? Sau Rațiune?

PS: drepturile de autor pentru imagine aparțin lui Laur Raboj (insta laur_raboj_doodles)

Plătește online

Echipa ByArmina - SC CRB COMERTRANSCONSULT SRL
Copyright 2020 - 2024 byArmina.com | byArmina.com foloseste cookie-uri | Termeni și condiții | Politică de confidențialitate
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram