De vreo câteva luni mă tot vizitează un gând: să închid prăvălia și să mă apuc de grădinărit.

Sau măcar să fug într-o seră cu roșii, ceapă verde și zero notificări.

Ca să fie clar: businessul meu de coaching merge bine. Chiar bine.

Doar că, uneori, ceva în mine începe să se foiască. O adiere de schimbare îmi trece prin păr, prin cap, prin agendă și prin toate planurile frumos așezate pentru 2026.

Și atunci am nevoie să stau puțin.

Eu gândesc făcând.

Învăț făcând.

Și, foarte des, fac ordine în mine gătind.

Dar nu oricum. Există o metodă științifică, testată pe mine și pe vecinii mei.

În cazul de azi, metoda a arătat cam așa:

Mi-am ținut mâinile ocupate cu o mișcare repetitivă, până când creierul meu a prins curaj să spună ce are de spus. Azi: 4 kg de ceapă verde.

Mi-am mișcat corpul pe muzică suficient de tare cât să afle și blocul că sunt într-un proces strategic.

Am prăjit șnițele multe. Foarte multe. Dincolo de pragul plictiselii și aproape de zona revelațiilor.

Mi-am băut cappuccino-ul cu cafea de specialitate, pentru că orice criză existențială merită o spumă decentă.

Și, undeva între ceapă, șnițele, beat-uri și cafea, s-a așezat și răspunsul.

Pentru că atunci când îmi ocup simțurile, mintea mea începe să gătească strategie.

Cina e gata.

Planul e gata.

Mâine mă tund.

Ia spuneți: ce credeți că am decis?