S-au așezat câteva gânduri dimineața aceasta care, la prima vedere, n-au nicio legătură. Dar dacă privim mai atent, e singura cale prin care poți termina anul 2026 fără să simți că ai fost "furat" de timp.
1. Oboseala nu respectă calendarul
Am intrat în 2026 cu aceeași oboseală cu care am încheiat 2025. Există acest mit periculos că pe 1 ianuarie ne trezim cu super-puteri, capabili să mutăm munții din loc. Realitatea? Ești aceeași persoană, cu același nivel de energie și aceleași 24 de ore. Zilele astea, am decis să reprogramăm câteva programe de grup și colaborări. De ce? Pentru că "vibe-ul" global e de burnout. Suntem cu toții obosiți și așteptăm ca cineva să vină să ne dea o mână de ajutor sau să ne tragă după el. Spoiler: Nu vine nimeni. Trebuie să găsești resursele să te ridici singur.
2. Resursă în planul altuia sau arhitectul propriului an?
Dacă te uiți pe rapoartele de trenduri pentru piața muncii în 2026, perspectivele s-ar putea să te bage în panică (hello, self-sabotage!). În școală nu am fost învățați să stăm cu noi înșine, ci să fim "resurse". Iar când nu știi cine ești și ce valori ai, devii foarte ușor de manipulat. Devii o piesă într-un puzzle care nu-ți aparține, investind timp (nu cheltuind, ci investind) în viziunea altuia care culege roadele, în timp ce a ta rămâne la stadiul de rezoluție uitată într-un sertar.
1+2 = 3. Antifragilitatea se antrenează
Burnout-ul și teama de viitor vin din deconectarea de la valorile tale. Când ești pregătit pe interior, contextul exterior (piața, țara, proiectele) nu te mai dărâmă, ci te antrenează. Devii antifragil: incertitudinea nu te mai sperie, ci devine combustibil pentru că știi exact pe ce piloni te sprijini. Dar asta nu e o revelație de un minut; e un antrenament continuu de self-awareness pe care majoritatea îl evită pentru că e inconfortabil și complex.
4. Concluzia cu Miez
Procesul începe din interior spre exterior. Dacă te uiți întâi la "ce se cere pe piață", vei dispera. Dacă te uiți la "cine sunt eu și ce contează pentru mine", vei naviga provocările cu o reziliență incredibilă. Claritatea asupra top-ului de 5 valori personale face ca viziunea pentru următorii 10-15 ani să nu mai pară un vis SF, ci o destinație logică.
5. Cireașa de pe tort
„F* your mood, follow the plan”** – cum spune Leila Hormozi. Autocunoașterea nu e un exercițiu de relaxare, ci unul de disciplină brutală. Să stai singur cu tine e greu și durează mai mult decât ai vrea. Dar dacă nu îți asumi acest disconfort acum, în ianuarie, vei ajunge în decembrie întrebându-te unde a zburat anul. Leadership-ul înseamnă să nu te lași transformat într-o resursă pentru alții, fără voia ta. E cel mai tare leadership: self-leadership.
Ce poți face chiar acum:
Dacă vrei să trecem de la teorie la acțiune, am creat un pachet special de ianuarie: ”Început de an cu MIEZ” - 3-în-1 (Consultanță + Strategie + Hand-holding).
Ce primești: Sesiune 1-la-1 + suport direct (hand-holding) timp de 2 săptămâni și resurse alese personalizat, din biblioteca mea. Co-creăm strategia ta de carieră folosind instrumentele din programele de grup, dar adaptate 100% pentru tine.
Am pus și o reducere de 30% la cele 4 pachete disponibile în ianuarie!
Vrei să pornim anul cu dreptul sau mai aștepți să treacă o lună? Lasă-mi un mesaj pentru detalii sau vizitează Shop-ul meu pentru descrierea completă.
