Cum se simte incertitudinea profesională în corpul unei femei capabile?
Ca o oboseală de fundal cu care te-ai obișnuit așa de tare că nu iti mai amintești cum era fara ea.
Ca o dorință ciudată de a lua o pauză de la toate și, în același timp, de a schimba ceva important. Ai vrea sa șezi un pic, dar ai atâtea de făcut si ai vrea să le faci.
Ca o băzăială continuă în cap, în care se amestecă piața instabilă, știrile, ratele, jobul, vârsta, CV-ul, LinkedIn-ul și întrebarea aia simpatică, apărută strategic la 23:47:
„Și eu ce fac mai departe?”
Incertitudinea profesională rareori se simte ca lipsă de ambiție.
De cele mai multe ori, se simte ca prea mult zgomot într-un corp care a dus deja multe.
Zilele trecute, o clientă mi-a trimis un mesaj despre Cariera cu Miez:
„Abordarea ta empatică ancorată în realitate a ridicat ‘ceața’ atunci când am simțit presiunea incertitudinii. Mi-ai oferit claritatea de care aveam nevoie pentru a vedea oportunitățile de viitor. M-ai ajutat să înțeleg că instabilitatea politico-economică este în intervalul în care îmi pot construi noi competențe pentru viitor și pot consolida alte competențe ‘adormite’.”
Mi-a plăcut mult expresia asta: competențe adormite.
Pentru că multe femei capabile au în ele un întreg depozit de resurse profesionale puse pe silent.
Competențe folosite acum 7 ani.
Curaj exersat într-o etapă grea.
Capacitate de adaptare demonstrată într-un context pe care CV-ul îl descrie sec, dar viața l-a simțit intens.
Idei bune lăsate în sertar pentru „când o să am timp”.
Și apoi vine piața muncii, cu tot haosul ei elegant, și pare că îți cere să te reinventezi complet până joi.
Eu cred mai mult în altceva.
Înainte să te reinventezi, merită să te recuperezi.
Să vezi ce ai deja.
Ce mai contează pentru tine.
Ce poți traduce în limbajul actual al pieței.
Ce merită antrenat.
Ce merită lăsat în gară.
Care poate deveni următoarea ta mișcare lucidă, fără să-ți transformi vara într-un bootcamp.
Din spațiul ăsta am construit ediția de vară Carieră cu Miez.
Un program de 3 luni, iunie-august, pentru femei care vor să-și pună ordine în viața profesională cu structură, ghidaj și cap limpede.
Cu 5 ore pe lună, lucrăm pe direcție, plan de acțiune și branding profesional, inclusiv CV și LinkedIn croite strategic, ca să intri în toamnă cu o hartă mai clară.
Dacă simți că ai prea multă băzăială în cap și vrei să vezi cum arată o abordare mai așezată pentru etapa ta de carieră, lasă-mi un comentariu cu MIEZ.
Îți trimit detaliile și le analizezi în ritmul tău.
