Ce prințesă Disney crezi că ar avea cea mai tare carieră în 2026 și ce job i-ai da?

25/09/2026

#HaiInMinteaMea👑 Poate că prințesele Disney ne-au influențat carierele mai mult decât ne place să credem.

Cuminte, muncitoare, de ajutor și, eventual, salvată la final. Excelentă pregătire pentru lumea în care trebuie să-ți câștigi pâinea. 😅

👠 Cenușăreasa face ani de muncă domestică neplătită, gestionează un mediu toxic și așteaptă ca mobilitatea socială să vină prin networking la un eveniment. Eu i-aș recomanda întâi să-și calculeze salariile restante.

🧜‍♀️ Ariel renunță la voce pentru un bărbat pe care abia îl cunoaște. Career coaching emergency. În 2026, vocea proprie e unul dintre puținele active profesionale pe care trebuie să le păstrezi.

🐸 Tiana muncește pentru visul ei până aproape cade din picioare. Antreprenoarea perfectă pentru generația care a confundat independența financiară cu „pot să le fac eu pe toate”.

❄️ Elsa își ascunde ani întregi exact lucrul care o face diferită, ca să încapă într-un sistem care se simte mai confortabil așa. Dacă asta nu sună a femeie high performer în corporate, eu nu știu ce sună.

👧 Și aici mi-a fugit mintea de la Disney la fetele noastre.

Pentru că poveștile pe care le spunem fetelor despre muncă încep cu mult înainte de primul lor CV.

Încep când le apreciem pentru că sunt cuminți, atente, drăguțe și de ajutor. Când le învățăm să fie foarte bune la școală, dar vorbim mult mai puțin despre bani, negociere, risc, putere, autonomie, eșec și capacitatea de a o lua de la capăt.

🫠 Iar apoi mă întâlnesc, la 35, 42 sau 51 de ani, cu femei extraordinare care conduc echipe, țin proiecte uriașe în picioare, rezolvă crize și au grijă de toată lumea, dar care ajung la mine cu întrebări precum:

„Ce valoare am eu, de fapt, pe piață?”

„Ce altceva aș putea face?”

„Oare mai pot schimba direcția la vârsta mea?”

„Ce fac dacă într-o zi dispare jobul ăsta?”

💡 Părerea mea este că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru fetele noastre este să le creștem cu ideea că o carieră nu este un prinț pe care îl găsești și trăiești cu el fericită până la adânci bătrâneți.

Descoperi ce muncă îți place, și construiești puțin în direcția aceea. Apoi testezi cariera asta. O negociezi. O schimbi. Uneori o iei de la capăt. Și, mai ales, o adaptezi pe măsură ce te schimbi și tu.

🔥 Iar fetele noastre pot învăța asta și uitându-se la noi.

Să ne vadă învățând la 40+. Cerând mai mult. Schimbând direcția. Construind o sursă nouă de venit. Încercând ceva la care încă suntem începătoare. Alegând munca astfel încât să încapă și viața lângă ea.

Pentru că independența profesională se educă și prin exemplu.

🌰 Și poate că asta îmi place cel mai mult la Carieră cu Miez: avem femei de vârste și etape profesionale foarte diferite, pentru că poți începe oricând să-ți construiești opțiuni.

Ideal, înainte de criză.

Înainte de restructurare, burnout sau momentul în care schimbarea devine obligatorie.

Cariera se construiește mult mai bine când încă ai de ales.

Dacă vrei să faci asta cu noi în Carieră cu Miez de Toamnă, scrie-mi MIEZ.

👑 Și acum chiar sunt curioasă: ce prințesă Disney crezi că ar avea cea mai tare carieră în 2026 și ce job i-ai da?

Plătește online

Echipa ByArmina - SC CRB COMERTRANSCONSULT SRL
Copyright 2020 - 2024 byArmina.com | byArmina.com foloseste cookie-uri | Termeni și condiții | Politică de confidențialitate
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram