#DeLaCliente „Aș veni în Carieră cu Miez, dar e prea lung.” În loc să intru într-o pledoarie despre cele 10 săptămâni ale programului, am întrebat-o: „Cât ar trebui să dureze ceva ca să ți se pară suficient de scurt încât să te apuci ușor?” „10-15 minute”, mi-a spus. Asta a fost o discuție cu o clienta din coaching individual pe care am invitat-o la programul meu de grup din toamnă.

Ei, și o intreb ce încape deja fără probleme în 10-15 minute? Social media, de câteva ori pe zi. Plus un joc pe telefon în care intră, face niște comenzi, consumă energia disponibilă și revine când aceasta se reîncarcă. Cinci minute aici, zece acolo, încă șapte mai târziu. Bucățile sunt atât de mici încât aproape dispar din contabilitatea zilei.

Știam că citește și zic „Dar cât poți să citești?” „Păi... dacă e un roman care-mi place, și 2-4 ore.” Poate găti mult timp, poate rămâne concentrată într-o activitate care o prinde și, odată intrată în ea, timpul curge altfel.

Deci capacitatea de concentrare există. Fricțiunea apare mai ales la intrarea într-o activitate care cere efort și oferă recompensa mai târziu.

Părerea mea: poate că vorbim prea mult despre „attention span-ul distrus de telefoane” și prea puțin despre cât de bine ne-am antrenat să schimbăm stimulul imediat ce apare plictiseala. Poți avea o capacitate excelentă de concentrare și, în același timp, o toleranță tot mai mică pentru cele câteva minute de fricțiune, incertitudine sau disconfort de la începutul unui task.

Cercetarea din psihologia procrastinării, leagă amânarea inclusiv de reglarea emoțională pe termen scurt: task-ul aduce plictiseală, incertitudine, efort sau teama că lucrurile vor merge prost, iar creierul caută ceva care schimbă rapid starea. Astăzi avem soluția la câțiva centimetri distanță. Ecranul oferă imediat noutate, stimulare, satisfacție și un mic sentiment de recompensă... la degetul mare.

Așa putem ajunge să exersăm de multe ori într-o singură zi secvența: apare efortul → apare disconfortul → schimb stimulul. Un scroll, un joc, mailul, știrile, încă un scroll.

Lucrurile care ne cresc în viața reală cer însă antrenamentul opus: să rămâi acolo suficient cât să traversezi bucata dintre „n-am chef” și „a, stai, că am intrat în viteză”.

Și de aici m-aș uita puțin diferit și la „n-am timp” sau „e prea lung”. Uneori timpul chiar este puțin. Alteori, o parte din el există deja, doar că trăiește fărâmițat în bucăți de 5-10 minute pe care aproape că am încetat să le mai contabilizăm. Întrebarea care mă interesează mai mult este: cât din ziua mea se duce în lucruri atât de mici încât seara nici măcar nu-mi amintesc că le-am făcut?

Uite un experiment pentru azi: când apare impulsul de „stau cinci minute pe telefon și apoi mă apuc”, dă cele cinci minute lucrului important. Cinci minute de curs. Cinci minute de sport. Cinci minute din proiect. La final poți decide dacă mai continui. Ideea este să antrenezi intrarea, pentru că uneori exact acolo se află partea cea mai grea.

Și fix din conversația asta mi-am dat seama că despre asta vreau să vorbim pe 23 august: despre fricțiunea la intrarea în task-uri, toleranța la plictiseală, procrastinare, reglarea stării prin ecrane și, mai ales, despre cum reconstruim practic abilitatea de a începe și de a rămâne în lucrurile importante. Cu instrumente mai interesante decât încă o porție de „trebuie să fiu mai disciplinată”.

Atelierul din 23.08 îl primești BONUS dacă te înscrii în Carieră cu Miez de Toamnă în acest weekend. Azi este și ultima zi la prețul cel mai mic, iar de mâine prețul crește. Dacă te-ai uitat la program și ai gândit „aș vrea, dar e prea mult”, poate merită să te întrebi și ce înseamnă astăzi „prea mult” pentru atenția și timpul tău. Dacă vrei detaliile, scrie-mi MIEZ.

Iar asta chiar vreau s-o discutăm în comentarii: care este „doar cinci minute înainte să mă apuc” al tău? Social media, jocuri, știri, mail, curățenie sau altceva?