Blocați în lumea lui "așteaptă"

31/08/2023

"Sunt blocată în lumea lui AȘTEAPTĂ" îmi zicea acum ceva zile o clienta. Apoi încă una și încă una. Sunt femei inteligente, "doeri", în zona crepusculară. În niște echipe blocate cu șefi elicopter de pompieri care vin cu apă doar când iese fum. 

"În fiecare dimineață mă trezesc dornică să fac ceva, dar pe măsură ce ziua avansează și colegii încep să tragă de timp, mă întreb 'ce caut eu aici?' Și mi-aș cam lua lumea în cap. Stagnez deja de 3 ani. Șefa mi-a zis că la ritmul ăsta de lucru aș putea să mă duc să fac un copil. Cu cine?!"

Dacă se poate amâna o decizie, o amână. Dacă se poate tărăgăna rezolvarea unei situații, lasă pe mâine. Unii sunt obosiți, alții dezinteresați, alții așteaptă. Așteaptă să vadă când începe criza să se simtă? Să treacă încă 4 luni să-și ia bonusul de performanță să decidă apoi ce fac? Să mai vină un coleg nou că nu fac față? Toate cele de mai sus. 

Poate e o amorțeală de la concedii, de la temperaturile ridicate care ne încing creierul, cert e că tot mai multe cliente îmi semnalează această stare de amorțeală. 

Partea cea mai nasoală nu e asta. E ce vine de obicei după. Furtună, incendii, sfârșituri. Când în sfârșit cineva de mai sus trage un semnal de alarmă că nu se mai poate, "încep să se agite toți și intră în panică. Se blochează de stress, frică. Intră în overtime, weekend time, night time...all the time. Sting focul și apoi încet se așează lucrurile în STAND-BY DIN NOU."

După 5 proiecte așa, 3 ani în firmă...simți că ai îmbătrânit 10. Dar după 15 ani, cum o fi? 

E ca o traumă (ca tot e la moda cuvântul) pe care o revizitezi constant și te retraumatizezi again and again. Până când? Până când faci ceva sau pleci. Ia atitudine sau dă-ți demisia! 

Hai să vorbim dacă ești "doer" blocată în lumea lui "așteaptă". Vedem ce e de făcut, ca să simți din nou ca trăiești. Să ai chef de viață nu doar dimineața, dar și după 7 call-uri și 145 de emailuri, 10 ore mai târziu. Vedem ce e de făcut. 

Lasă-mi un comentariu sau mesaj dacă rezonezi cu povestea lor. Poate pot să te ajut și pe tine, pe măsura ta pentru că "mărimea unică" nu e potrivită pentru toate și "așteaptă" e ca o cretă proastă scrâșnind pe tablă. Poate nu pot să te ajut. Nu te costă nimic să încerci să afli.

Plătește online

Echipa ByArmina - SC CRB COMERTRANSCONSULT SRL
Copyright 2020 - 2024 byArmina.com | byArmina.com foloseste cookie-uri | Termeni și condiții | Politică de confidențialitate
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram