Am importat „BRAVO la orice” din America cu vreo 40 de ani întârziere. Fix când americanii începuseră să-i vadă limitele.
Am dat peste povestea asta intr-o carte.
Mi se pare fascinantă pentru că vorbește despre o idee care a prins foarte bine în SUA începând cu anii ’70: dacă vrem copii care să devină adulți încrezători și de succes, trebuie să le construim stima de sine. Multă încurajare, multă validare, premii pentru participare, accent pe cât de special este fiecare copil.
Numai că, o generație mai târziu, cercetarea a arată ca faptul că te simți bine în legătură cu tine nu produce, de unul singur, competență, autonomie sau performanță. E în sens invers: faci lucruri grele, te lovești de limite, înveți, devii mai bun și începi să ai motive concrete să ai încredere în tine.
Am trecut si eu prin: „Mami, uite, am găsit o piatră!” Și mă uit. Și vorbim despre piatră.
Apoi vine piatra numărul 2...iar la piatra numărul 20, adusă în principal pentru încă o doză de atenție maternă, nu simteam nevoia să exclam:
„BRAAAVO, mami! Ce băiat deștept ești!”
Nu cresteam un golden retriever. 
Părerea mea e ca stima de sine construită din aplauze permanente e mult mai fragilă decât stima de sine construită din „uite, asta chiar am învățat să fac”.
Iar partea care m-a amuzat este că, în timp ce citeam pasajul, mi-am dat seama că facem exact același lucru și cu adulții.
Doar că acum avem AI.
Ieri am ținut penultimul atelier din Carieră cu Miez de Vară și am lucrat din nou cu AI. Dar dincolo de prompturile spectaculoase pe care le poți copia în bulk de pe internet, pentru că diferența profesională începe în altă parte.
Internetul e plin de „100 de prompturi pe care TREBUIE să le salvezi”, „promptul care îți va schimba viața” și „scrie asta în ChatGPT și vei deveni de 10x mai productivă”. Le copiezi, AI-ul îți produce ceva frumos și, dacă ai chef, îl poți ruga și să-ți spună ce profesionist extraordinar ești.
Varianta corporate de „BRAVO, mami, ai găsit o piatră”. 
Pentru că sentimentul că știi AI și competența de a lucra cu AI sunt două lucruri foarte diferite.
Competența începe când înțelegi logica din spate: ce problemă merită rezolvată cu AI, cum o descompui, ce context îi dai, cum construiești un workflow, cum verifici ce primești înapoi, unde poate halucina, ce date îi dai și ce păstrezi pentru tine și, mai ales, cum folosești toate astea ca să produci ceva cu valoare.
Și piața muncii începe deja să facă diferența.
Chiar zilele acestea, încă o clientă mi-a povestit despre un test de AI skills primit în procesul de recrutare. Nu este prima de la care aud asta și mă aștept să vedem astfel de evaluări tot mai des, pe măsură ce companiile încearcă să afle cine chiar poate lucra cu AI și cine are doar ChatGPT deschis într-un tab. Aka "a colecționat multe pietre" versus "a invatat si construit un zid de piatra".
De aceea AI-ul rămâne și în Carieră cu Miez de Toamnă. Pentru că eu vreau ca femeile cu care lucrez să plece de acolo cu mai mult decât sentimentul că sunt pregătite pentru ce vine pe piața muncii.
Vreau să FIE mai pregătite.
Cu competențe, opțiuni și suficientă autonomie profesională încât încrederea în ele să stea pe ceva mai solid decât un „bravo”.
Pentru Carieră cu Miez de Toamnă, mai sunt doar câteva zile în care te poți înscrie la cel mai mic preț al acestei ediții. Dacă vrei să vezi ce am pus în cele 10 săptămâni și dacă programul are sens pentru momentul în care ești acum profesional, scrie-mi MIEZ și revin cu toate informațiile.
Și acum inrrebare de reflectie: voi unde puneți granița dintre încurajare și aplauze pentru piatra cu numărul 20, pardon - promptul nr 20?
