După șase luni trăite la foc continuu, două săptămâni de vacanță arată bine în calendar, dar pentru corp și minte sunt o glumă proastă.

Poți să dormi mai mult, să stai la soare, să mănânci bine și să simți, după câteva zile, că ai revenit la viață. Apoi te întorci cu impresia că ești foarte odihnită și că poți duce din nou mult.

Burnout-ul începe, de multe ori, într-o perioadă în care încă ai energie, ambiție și chef de treabă. Muncești mult, te descurci, primești validare și continui, pentru că ritmul pare suportabil cât timp încă funcționezi. "Mai pot un pic" e mantra femeilor peste tot în jurul meu.

Apoi începi să trăiești din rezervă. Somnul te încarcă tot mai puțin, răbdarea se termină mai repede, mintea rămâne la muncă și după ce ai închis laptopul, iar weekendul devine doar o perioadă de reparat oboseala din timpul săptămânii. Sau de recuperat cu ce ai rămas în urmă la muncă. Pentru că deși ești zob, nu mai ai buton de oprire. Că așa e în burnout.

Urmează iritarea, desprinderea de oameni, lipsa de chef, dificultatea de concentrare și senzația că orice lucru mic cere un efort uriaș. Randamentul scade, timpul de muncă crește, iar tu încerci să repari totul muncind și mai mult.

Sănătos ar fi să pui frână înainte. Când observi că te enervează lucruri mici, că duminică seara te apasă deja că maine e luni, că pauzele te fac să te simți vinovată și că bucuria a dispărut din lucrurile care înainte îți făceau bine. Sunt semne clare că munca te duce întins-împins spre epuizare.

Frâna înseamnă să reduci ritmul înainte ca organismul să te bage în concediu (medical). Să renegociezi termene, să scoți proiecte din agendă, să stabilești o oră reală de încheiere a programului și să refaci granița dintre muncă și viață. Să pui limite sănătoase pentru a opri profitorii, șefii toxici, sau propria dorință de a lua "premiul 1 cu coroniță" pentru orice rahat, că doar așa simți că meriți apoi un concediu (de odihnă).

Mai înseamnă și să te uiți sincer la mecanismul care te ține în suprasolicitare. Perfecționismul, nevoia de validare, frica de a dezamăgi și reputația de om care salvează tot, pot să te consume mai mult decât volumul de muncă în sine.

Dacă ai tras frâna la timp, și faci asta consecvent, atunci, da, două săptămâni de vacanță pot fi suficiente. Pentru că pleci înainte de prăbușire, iar vacanța îți reface energia în loc să devină doar primul ajutor.

Când pleci deja epuizată și te întorci în același ritm, vacanța îți poate da doar iluzia că ești bine - că doar asta e definiția vacanței, nu? Apoi forțezi din nou și următorul burnout vine mai repede și mai urât.