Cand eram mica, mergeam la frigider si ziceam "Vreau ceva, dar nu știu ce." Asta a fost un inceput de relație defectoasa cu mâncarea, si chiar si azi adesea trebuie sa ma gândesc de 2 ori cand mi-e foame, sau daca nu cumva poate mi-e sete, sau de fapt poate e o pofta.
În timp povestea asta s-a extins la relatia cu munca. Deși pe hârtie eram bine, în interiorul meu se făcea de mult economie de resurse. Am trăit asta vreo 7-8 ani cu un set de 3 burnout-uri inserate pe acolo, "fara a prinde chiar de veste".
Știi genul.
Ai energie să faci lucrurile obligatorii.
Răspunzi. Livrezi. Rezolvi. Te ții de cuvânt.
Dar pentru idei noi, conversații mai grele, decizii de carieră sau visat cu ochii deschiși… parcă ai rămas fără mărunțiș.
Asta e, de fapt, o parte din capitalul nostru psihologic. Asa se numeste. Ai zice ca e despre cifre si ca probabil face parte dintr-un excel.
Mie, insa mi se pare foarte personal.
E partea din tine care îți spune: „Mai există o variantă, dar trebuie sa stii daca ti-e foame, ti-e sete sau doar ai nevoie de ceva nou/pofta."
E vocea care își amintește că ai mai avut momente în care nu știai ce faci și, cu toate astea, ai făcut ceva.
E felul în care te ridici după o săptămână în care ai avut senzația că te-ai împărțit în 14 femei și niciuna n-a primit pauză de masă.
Speranța, încrederea, reziliența și optimismul nu sunt niște calități pe care le ai sau nu le ai, ca ochii căprui sau talentul de a împături cearșafurile cu elastic.
Se consumă. Se încarcă. Se antrenează.
Uneori printr-o conversație cu omul potrivit.
Alteori printr-o reușită mică, pe care ai trecut-o prea repede la „normal”.
Uneori prin faptul că îți dai voie să nu mai repari nimic azi.
„Ce din tine a dus mult săptămâna asta?”
Apoi fă loc pentru răspuns.
Unele părți din tine au nevoie să fie scoase din priză înainte să înceapă să pâlpâie urât.
Părerea mea e ca nu orice perioadă în care încetinești e o perioadă în care pierzi teren. Plictiseala e buna, utila, necesara. Dar nu ai cum sa te plictisești daca frigiderul e plin cu opțiuni si tu incerci pe rand mai multe lucruri cu speranța de a descoperi daca ti-e sete, foame sau doar pofta de ceva nou. Toate aceste decizii consuma baterii. Consuma capital psihologic.
Are 4 componente definite asa, cica:
- Speranța - agency si optiuni
- Self-efficacy - increderea ca poti
- Rezilienta - cand poti sa treci peste
- Optimism - asteptarea realistă ca poti avea succes
Mai ai din ele în frigider? Te cunoști suficient de bine sa stii care s-a consumat si iti lipsește?

