Din cele mai vechi timpuri, trecerea dintre ani a fost marcată prin tradiții și obiceiuri specifice fiecărui popor. Babilonienii și romanii făceau promisiuni zeilor, cavalerii își reînnoiau jurămintele, creștinii se rugau și își propuneau noi rezoluții.
Astăzi, din ce în ce mai mulți oameni își propun să își îmbunătățească stilul de viață, schimbând, adăugând sau renunțând la anumite obiceiuri, odată cu începerea noului an.
În ciuda acestui fapt, studiile arată că un procent relativ mic dintre cei care își propun rezoluții reușesc să le ducă la bun sfârșit, din diferite motive: scopurile stabilite nu sunt realiste, și-au propus prea multe țeluri de urmărit sau, pur și simplu, au uitat de ele.
Ideea propusă în acest articol este să acordăm o importanță mai deosebită începerii unui nou an, apreciind faptul că ne putem bucura de el, și să ne propunem una sau mai multe rezoluții, pe care să le și îndeplinim, în anul care vine, și care să ne îmbunătățească viața.
De la a mânca mai sănătos, a avea grijă de corpul nostru, până la a petrece mai mult timp de calitate cu persoanele care contează pentru noi, ar fi bine ca obiectivul nostru să fie unul S.M.A.R.T.:
Anul acesta, să ne bucurăm mai responsabil și mai semnificativ, atunci când ciocnim paharele, la numărătoarea inversă, știind că sărbătorim nu doar începutul unui an, ci și un nou început al nostru. Haideți să ne organizăm planul, notând-ul pas cu pas, ca la cumpăna dintre ani să știm foarte clar ce dorință să ne punem!
