Lista de cadouri e gata: soțul bifat, copiii au tot (ba chiar în plus), socrii aranjați, până și cățelul are o zgardă nouă cu reni. ![]()
Și tu? Tu ești undeva la coada listei, după sarmale, curățenie și ultima ședință de vineri. Îmi amintesc perfect cum, acum mulți ani, m-am trezit în dimineața de Crăciun și am realizat că sub brad nu era nimic „de la mine pentru mine”. Mi-am luat cadoul prin ianuarie, când s-a așezat praful și am apucat, în sfârșit, să mă ocup și de mine.
Mamele au super-puterea de a fi invizibile în propria listă de priorități. Dar știi ce? „Coafura rezistă” doar dacă ai grijă și de cel care o poartă. ![]()
Iată 3 moduri prin care poți să ai grijă de tine și de cariera ta, chiar dacă ești ultima pe listă (dar nu pentru mult timp):
Bifează „Odihna” ca sarcină de serviciu. Nu e răsfăț, e mentenanță. Dacă motorul tău e gripat, nicio strategie de carieră nu te va salva în 2026. Dormi fără vinovăție. Îndrăznește sa dorm!
Fă-ți un inventar de „muraturi”. În loc de rezoluții nerealiste, scrie pe o foaie: De ce mi s-a acrit în viata mea? Ce nu mai suport la jobul actual? Asta e busola ta pentru anul viitor.
Cumpără-ți „biletul” spre varianta ta mai bună. Nu mai aștepta să primești permisiunea sau un voucher de la cineva. Investiția în mintea și liniștea ta e singurul cadou care nu se demodează și nu se mănâncă. Si nici pe șolduri nu se adună.
Parerea mea:
Să te lași mereu la urmă, dragă "salvatoare" cu intenții nobile, e o strategie de auto-sabotaj. O mamă epuizată și frustrată profesional nu e un cadou pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru ea însăși. ![]()
