Follow-up la „Sertarele Melaniei” 

23/01/2026

După postarea despre valori personale, ce începea cu sertarul de chiloți al Melaniei Trump și se încheia cu numărul de locuri în Carieră cu Miez VIP, am primit un mesaj cu ”mi s-a zis și mie de multe ori că vreau prea multe”. Continui eu enumerarea, din poveștile clientelor: prea rapidă, prea dornică să învăț, prea orientată spre soluții pe termen lung și neatentă la urgențe etc.

Așa că simt nevoia să mai pun un strat de „miez” peste concluzia de duminică.

Pentru că surprinzător sau poate nu, femeile ”și-o fură” pe subiectul ”playing small”. Deși lucrez și cu vreo 50 de bărbați pe an, în medie, nu mi-a zis niciunul că ar fi fost acuzat că ”joacă prea mic”. 

🪤 Ani de zile am crezut că un lider bun este cel care stă mereu în spate și îi împinge pe ceilalți. Am crezut că dacă eu merg cu 100 km/h și echipa cu 40 km/h, datoria mea e să frânez până la 40.

Rezultatul? 

Eu am intrat în burnout de plictiseală și frustrare și jur că e la fel de nasol că ăla de epuizare, că le-am experimentat pe ambele. 

Cei care voiau cu adevărat să crească s-au simțit trădați, nu provocați. Cei care voiau să ”șadă”, ”luna trece leafa merge”, au stat și mai comod. Organizația a stagnat. Oamenii cei mai buni au plecat. Bine că nu m-a ținut mult. Am avut un moment de ”ultima picătură” când am primit cadou ”Liderii mănâncă ultimii” - you know what? F**k this shit, mă scuzați dar Simon Sinek e lider de bibliotecă, nu mi se pare sub nicio formă mare model de businessman. Rambling done. Să revenim...

Adevărul incomod este că atunci când încetinești ca să nu-i deranjezi pe ceilalți, într-un fel te asiguri că rămâneți cu toții la bază. Asta dacă nu cumva e un bărbat în echipă care e ”totally oblivious” to this s**t și accelerează și s-a dus promovarea ta mult așteptată. E doar FYI - this guy is your manager starting tomorrow. Și ce simți atunci? Trădare poate, sau sentimentul că ”nu ești destul”...și ia uite cum de la ”stai mai ușor că tragi oamenii târâș” sau ”ești prea demanding”, te ”softești” ușor și gata...s-a dus. Poți ”să mergi să te apuci să faci copii că ai pierdut trenul” (așa zicea o fostă șefă). 

Poziționarea ta pentru 2026: Dacă ești în punctul în care simți că „sertarul tău profesional” e prea plin de idei, cursuri și dorință de inovație pentru jobul actual, și aici ți se tot spune să ”tone it down” că ești prea vocală, prea dornică, prea fără stare etc., ai două opțiuni:

1/ Continui să frânezi până îți „organizezi sertarele” după standardul lor (și te stingi încet pe dinăuntru). Apoi în 2-5 ani ești deja prea în urmă pentru alte companii care îți plac, te simți plafonată, devine ”prea târziu” pentru a accelera sau a ține pasul.

2/ Îți cauți tribul care merge cu aceeași viteză ca tine. Pe lângă job, astfel încât ”capitalul tău de carieră” să nu își piardă din valoare.

Părerea mea: ✨ Nu mai cere scuze pentru viteza ta de procesare indiferent cum te percep ceilalți, pentru că nu ești „dificilă”, ci doar un profil de tip High-Achiever într-un sistem creat pentru medie. Cea mai mare greșeală e să ceri instrucțiuni de la oameni care stau pe loc.

Plătește online

Echipa ByArmina - SC CRB COMERTRANSCONSULT SRL
Copyright 2020 - 2024 byArmina.com | byArmina.com foloseste cookie-uri | Termeni și condiții | Politică de confidențialitate
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram