"Sa fii cuminte și sa asculți de parinti!", doar ca șeful nu e tata sau mama. Și asa ai ajuns să fii "fata de bază" care dă 120% pe aceeasi bani pentru că "suntem o familie" sau pentru ca "nu sunt bani".
În primă fază am observat un tipar de ”speranțe comune” in "firma ca o familie" unde "nu sunt bani" pentru "cei cuminti si performanti".
Așa că am contorizat cele mai întâlnite 3 speranțe deșarte:
Speră că dacă sunt corecte, atente, livrează 120%, la un moment dat va veni și o mărire salarială fără să fie nevoie să argumenteze de ce o merită ca "familia stie"
Stau peste program și se așteaptă ca cineva să le mulțumească pentru efortul depus fără să negocieze ceva la schimb ca "așa e în familie"
Se lasă purtate de la un job la altul prin recomandări fără să aplice la joburi din diverse frici pentru ca "ei stiu la ce ma pricep" sau "eu nu stiu sa ma vand"
Practic ce au în comun cele 3?
Argumentare, negociere, vânzare / auto-promovare.
O parte din clientele mele spun că le-ar fi greu să argumenteze ce beneficii aduc angajatorului, sau să negocieze o mărire salarială (care ar trebui să fie de bun-simț - adaugă unele), sau să se ”vândă”. Cum așa? Cu nerușinare? Vaaai.
DEȘI! ATENȚIE! Ele argumentează cu succes de ce produsul x sau serviciile y și z oferite de compania angajatoare, sunt utile, negociază contracte de sute de mii de euro sau vând parcuri întregi de utilaje de construcții mai bine decât ar face-o un bărbat. Doar că...în centrul atenției este produsul, sunt serviciile, este contractul, sunt utilajele. The End. Femeia în centrul atenției? ”E rușine”.
Dacă simțiți un pic de furie în paragraful anterior, simțiți corect.
Cum este posibil să crești afacerea șefului tău și să lași afacerea ta în grija altora?
Afacerea ta, dragă ANGAJATĂ, este CARIERA TA! TU TREBUIE SĂ AI GRIJĂ DE CARIERA TA.
Intuiția mea îmi spune că adesea aceste femei puternice ajung „în filmul ăsta” pentru că abordează VIAȚA PROFESIONALĂ ca pe viața personală. Unde partenerul de acasă le vede. Unde copiii sau pisica ori câinele, le iubesc. Prietenele le susțin, le apreciază și le spun adesea cât de faine sunt.
Hai să ne trezim, vă rog frumos!
Șeful nu e nici mamă, nici tată, nici soț, sau prietena cea mai bună. Poate sunt momente în care pare că rolurile s-ar suprapune, dar e doar ceva punctual. Indiferent cât de mult îți iubești locul de muncă, jobul este o tranzacție, relația e una tranzacțională. Relația asta este echilibrată doar dacă tu argumentezi, negociezi și îți vinzi competențele la valoarea lor reală. Tu decizi dacă balanța e în echilibru sau talerul tău atârnă pe jos, iar ce primești e aer.
CARIERA TA ESTE AFACEREA TA.
COMPANIA ANGAJATORULUI TĂU ESTE AFACEREA LUI.
RELAȚIA DINTRE VOI ESTE O RELAȚIE ÎNTRE DOUĂ AFACERI!
Argumentarea, negocierea, vânzarea sunt abilități de viață. Le dezvolți sau rămâi cu jena, rușinea și modestia exagerată până la pensie.
