Nu știu cum sunteți voi, dar eu abia aștept să se termine. Săptămânile acestea în sesiunile de coaching, puțin, dar consecvent, am discutat vrand-nevrand și despre alegeri. Nu doar cele personale...ci alea care sunt peste tot.

Nu pentru că aș face politica pentru ca am decis de ceva vreme că nu mai încerc să nimic. Ma duc și votez cu cine cred și știu ce am de făcut indiferent de deznodământ. Un fel de atitudine de prepper poate.

Ci, pentru că e apăsător și o ceață de incertitudine plutește în aer și tulbură planurile de viitor. Pentru unele femei e mai ușor de dus sau cel putin aparent, pentru altele e tare apăsător. Așa am decis să scriu postarea asta. Să onorez această apăsare și poate să ajut? Dacă nu oi strica mai mult...

O mamă îmi zicea ca e ca la naștere - ultimele 2 săptămâni cu picioarele umflate, respirând greu și așteptând să mai treacă o zi și încă o zi și sperând ca totul să fie bine pentru toți.

Îmi pare rău și sunt alături de voi.

Am decis să împărtășesc aici ce fac eu. Poate tardiv. Cele care mă citiți de ceva vreme, însă știți că prefer să mă concentrez pe treaba mea și rar explodez, mai degrabă când rămân #faracafea

Well...

 A fost o vreme când planificam totul: pașii de carieră, cursurile, vacanțele, până și ce o să zic la interviu, cu 6 luni înainte. Apoi a venit viața în format VUCA – Volatilă, Incertă, Complexă și Ambiguă. Și am înțeles că planul B nu mai e opțional. Nici planul C, D și E.

 Așa că am început să mă antrenez altfel. Nu cu diplome. Cu lucruri mai simple, dar esențiale:

 Mi-am antrenat agilitatea de învățare – să pot învăța repede din ce trăiesc, nu doar din ce citesc. E ca un mușchi care crește când te lași în mijlocul necunoscutului și totuși înțelegi ceva din el. Poate fi cu puls crescut și opoziție maxima din partea unui creier obosit sau supra-stimulat. Ca toddlerul seara când i-ar prinde bine să doarmă dar sare în pat neîncetat. Ei bine...tu ești adult și dacă vrei zău că poți.

 Am făcut inventarul de meta-competențe. Gândirea critică, inteligența emoțională, leadershipul interior – sunt un fel de rucsac de supraviețuire în jungla profesională. Nu-s fancy, dar salvează zile întregi de burnout. Și la nivel personal pot salva relații. Dacă îți propui să le salvezi. Așa am ajuns sa creez "Provocarea meta-competnetelor" fix pentru perioada aceasta.

 Mi-am curățat tribul. Am rămas cu oameni care nu-mi spun ce vreau să aud, ci ce am nevoie să aud. Sprijinul real e cel care nu te lasă să-ți vinzi visul pe un salariu liniștit și o criză de identitate. Nici cei care cred ca știu ei ce-i mai bine pentru tine, deși nu te-au ascultat activ niciodată în mod real. Am dat remove la niște hateri care au ajuns cumva la prieteni pe Facebook. Nu vreau rahat pe preșul de la intrare, sorry. Aici e casa mea până decid eu sa închid contul.

 Am înlocuit planurile rigide cu scenarii deschise. Nici prea optimiste, nici apocaliptice. Doar realiste și flexibile. Am învățat să mă mișc între ele ca într-un dans, nu ca într-un maraton. Mai ales după alegerile din decembrie simt că am devenit mai bună la treaba asta. Apoi AI-ul care face progrese fenomenale de la săptămână la săptămână și desființează joburi, le reinventează și pune pe jar HRii. Trăim vremuri interesante dacă alegem să le vedem asa.

 Și, poate cel mai important, am înțeles ce e antifragilitatea: nu e doar să nu te prăbușești când se schimbă totul. E să crești tocmai pentru că s-a schimbat totul. Ca atunci când îți pică un proiect și în loc să te simți nasol, te apuci să construiești ceva mai aproape de cine ești azi. Aici cele mai faine lecții le iau de la puștiul meu care mă învață să fiu tot mai curajoasă la fiecare 48 de ore or less.

 Astea sunt lucrurile care m-au ținut cu mintea întreagă și inima deschisă în cele mai incert-creative perioade.
Nu-s reguli. Sunt rezerve de oxigen.

Și gătesc...lucruri pentru prima oară. Ce poate merge prost când faci vita în stil chinezesc? Să iasă tare? E ok, avem scobitori. Și dinți. Got teeth?