Ori sufletul ori creierul știe. Doar nu s-au pus de acord.

Azi mi s-a terminat cafeaua, deci am scos rasnita să macin mix-ul preferat și pentru a mia oară creierul meu a zis "de ce nu ti-oi fi luând tu un espressor cu capsule?" in timp ce sufletul meu se bucura de mirosul cafelei proaspăt râsnite. Se îmbăta cu mirosul.

De 5 ani ma gândesc sa schimb pe capsule. Am făcut research, și impactul lor asupra mediului, am băut capsule în vacante, am explorat și blenduri din prajitorii artizanal. Știu exact ce cafea îmi place și cum prefer sa o beau.

Le-am încercat pe toate și în termeni de cafea și de espressoare. Am participat și la un curs cu un barista și multe altele pentru ca e un hobby de care nu prea povestesc pentru ca îmi place sa îl țin pentru mine.

Când mai ies din capul meu și povestesc cuiva epopeea asta despre un espressor nou sau nu, posibil sa par(a) plictisitoare. Adesea concluzia este ca "nu știu ce vreau". Doar că este falsa.

Indecizia mea face parte dintr-un plan mult mai mare. Planul de a consuma mai puțin. De a face diferența între ce am nevoie și ce îmi doresc și… ce îmi doresc pentru ca mi-ar aduce multă bucurie sau mi-ar îmbunătăți calitatea vieții.

E o diferență foarte mare între aceste "nuanțe" și indecizia în care aleg sa stau pe un subiect atât de simplu cum este espressor-ul, e ca un set de flotări pe care îl fac consecvent pentru a îmi tine creierul antrenat pentru decizii mult mai grele și importante. Ca atunci când mă "lovește" necesitatea unei decizii de nevoie versus dorința, creierul meu sa nu derapeze. Și funcționează. Uneori sufletul rămâne în urma, sau o ia înainte… dar asta e o poveste pentru altădată. Poate mâine. Nu știu sigur 😉

Tu îți antrenezi creierul dandu-i provocări decizionale?