Povestea Carierei Tale - De ce?

12/09/2024

#dinbucatariainterna #povesteacariereitale Când am terminat facultatea de informatică, opțiunile profesionale erau mult mai reduse: programator, tester, ceva lucru cu baze de date sau retelistică.

Am continuat cu un master în HR pentru ca simțeam ca informatica mă limitează in a lucra mai mult cu tehnologia decât cu oamenii, iar eu descoperisem ca îmi place sa ajut oamenii sa devină mai buni folosind tehnologia.

In mintea multora nu se lega deloc “povestea mea profesională” cu IT și HR în același fir narativ. În Vest aveam sa aflu ca e un atu, o combinație foarte utila. Așa am devenit un “asset” pentru T-Systems și apoi pentru UBS. Am invatat multe de la germani si elvetieni. I-am invatat si eu cate ceva pentru ca aduceam perspectiva IT-istului într-un departament global de People Development si apoi perspectiva omului de Learning & Development într-un centru de excelență in IT Business Analysis. Germania și Elveția s-au legat frumos. Nu a trebuit sa explic prea mult ce am făcut și ce știu.

Problema a apărut la întoarcerea în România când eram invitată la interviuri ca să explic ce am făcut și se uitau recruiterii la mine perplex pentru ca nu înțelegeau în ce “sertar” ar putea fi pus cv-ul meu. Povestea mea era neobișnuită și greu de digerat. Asta după ce explicam cum de la 26 de ani am un CV de 4 pagini și am nevoie de 15 minute sa prezint ce am făcut în 3 ani de munca și 5 de voluntariat. Mai mult, era greu de găsit un job potrivit pentru ca părea ca nu pot contribui suficient nici în departamentul de HR nici în cel de IT.

Am trecut peste hop refugiându-mă în ce știam să fac bine și era mai simplu de înțeles, nu avea nevoie de o multinațională pentru a performa: antreprenoriat. În paralel am construit o agenție de traduceri, copywriting și web design și am pus umărul la un ONG în educație.

Am început o nouă poveste, de la zero, pentru că nu am fost capabilă să continui cariera anterioară. Aveam să aflu cum se face, cam 8 ani mai târziu când am decis că nu vreau să încep o nouă poveste, ci vreau să le pun pe toate într-un portofoliu de carieră care e al meu și despre mine și pe care să îl pot explica rapid și ușor și unui copil de 7 ani.

De asta am creat Povestea Carierei Tale. Să te ajut să identifici tipare, competențe transferabile, să traduci joburi și roluri din corporateză pe înțelesul oricui și experiențe de antreprenoriat de succes sau eșuate, în cuvinte cheie ce te definesc. Să te simți confortabil cu schimbările de direcție făcute și să vezi firul roșu, misiunea ta, indiferent ce job sau business ai în minte la următoarea mutare strategică.

Plătește online

Echipa ByArmina - SC CRB COMERTRANSCONSULT SRL
Copyright 2020 - 2024 byArmina.com | byArmina.com foloseste cookie-uri | Termeni și condiții | Politică de confidențialitate
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram