7 Mituri despre planificare

04/03/2021

„Îmi fac tot felul de liste și le umplu cu task-uri, dar nu reușesc să fac nimic. Apoi sunt dezamăgită și mă descurajez complet. Tu cum reușești să faci tot ce îți propui?”, m-a întrebat o amica recent.

Hai să fim serioși, reușești să faci tot ce îți propui doar:

  • dacă planifici realist și nu pui (tu sau șeful) presiune pe tine să faci mai mult decât poți duce
  • dacă te cunoști bine pe tine însăți și te simți confortabil să ceri ajutor când e nevoie (și găsești și cui să-i ceri ajutor)
  • dacă estimezi timpul corect pentru fiecare trebușoară

Extraordinar! Dar oare câți dintre noi reușesc sa îndeplinească toate cele 3 „dacă” din fraza anterioară? Eu, doar uneori.

Ca să facem diferența între realitate și idealism, hai să dărâmăm niște mituri despre planificare:

  1. „Eu nu am nevoie de planificare, țin minte ce vreau să fac”Dacă îți faci un plan pe termen mediu și lung, vei simți că viața ta are mai mult rost, trăiești fiecare zi cu mai multă claritate, îți crește stima de sine și te vei simți mai bine per total (indiferent dacă îți iese planul sau nu).  Conform unui studiu publicat în jurnalul Applied Research in Quality Life (2010), doar planificarea sau anticiparea unui concediu, te pot face mai fericit(ă) decât vacanța propriu-zisă. De ce nu s-ar aplica acest principiu și la design-ul de viață? Adică oare nu te-ai simți mai bine în propria viață dacă ți-o planifici puțin in avans? Fii pe pace, poți să trăiești 100% în prezent și să fii spontană într-un mod mult mai ”agile” dacă ai un plan în sertarul de sus.
  2. „Dacă îmi fac un plan, o sa fiu mai productiv”Planificarea este despre a face lucrurile să se întâmple. Productivitatea este despre a prioritiza și a face lucrurile cele mai importante să se întâmple cum trebuie. Ca să fii productiv, uneori va fi nevoie să lași proiecte neterminate, să renunți la ceva deja planificat indiferent de sentimentele pe care aceasta acțiune le generează. Așadar productivitate crescută e posibil să însemne planuri nerealizate. Detașează-te și mergi mai departe. Se aplică și reciproca: te ții de un plan pentru că scopul final e important, chiar dacă nu ești productiv. Cu alte cuvinte, ca Edison, vei descoperi 1000 de moduri in care NU funcționează un bec. Uneori e nevoie de perseverență și productivitatea e doar „zgomot”.
  3. „Dacă am un plan, sigur voi avea rezultate” sau reversul „nu mai planific că oricum nu funcționează”Planul e o harta. Ca să ajungi de la A la B e nevoie de acțiune. Trebuie să începi călătoria, să te ții de ea. Indiferent dacă va dura 10 zile în loc de 5, e important să acționezi. Fiecare pas înainte îți va încărca bateriile pentru încă un pas și încă un pas. Dacă pui harta în cui pe perete și vezi punctul unde scrie „Paris”, în fiecare zi, nu înseamnă că ai și vizitat Parisul. Planurile nu funcționează dacă tu nu acționezi.
  4. „Nu iți pot spune visurile mele că apoi nu se vor mai realiza” Poate. Visurile pot fi împărțite în doua categorii mari: care țin de tine și care țin de tine + alții. Cele care țin doar de tine sunt precum pâinea: o frămânți și o lași să crească. Așa și visurile care țin de tine, trebuie lăsate să crească, să se contureze și să se clarifice. Înainte de a le face publice găsește piesele lipsă = „connect de dots”. În timp ce se dospesc o să simți entuziasm și energie și visul o să prindă rădăcini în mintea și sufletul tău. Apoi poți să îl spui. Dacă faci public acest gen de vis înainte de vreme, o să se dezumfle coca iremediabil. Adică vei pierde energia și nu vei mai fi atât de încântat(ă) de idee. Celălalt tip de vis este cel care ține de tine + alții, adică e al tău, dar sigur ar rezona și alte persoane cu el. E al tău, dar nu îl poți îndeplini de unul singur. Poate fi comparat cu un virus: cu cât spui ideea mai multor persoane cu atât devine mai atractivă, palpabilă și realizabilă.
  5. „Cu cât planifici mai mult, cu atât vei avea rezultate mai bune”Ca să obții rezultate dintr-un plan, trebuie să acționezi. Faptul că investești mai mult timp în planificare nu îți garantează o implementare mai bună. Fiecare necesită un set diferit de abilitați. Ai grijă să nu te paralizeze planificarea. Scopul tău final nu este să devii expert în planificare, ci să obții rezultate din acțiunile planificate și implementate.
  6. „Planurile mele zac pe raft și adună praf”Dacă ai gândit prea complex, peste puterile tale, da. Ca un plan sa fie util, trebuie să fie simplu și acționabil. Să fie realizabil, pe măsura propriilor puteri. Și atunci îl vei folosi.
  7. „Dacă tot iți faci un plan, ține-te de el”Fals. E util sa știi unde te vezi peste 10 ani sau peste 5. E bine să ai o ținta și să te gândești la cel puțin 3 căi de a o atinge. Să iți faci un plan pentru următorul an, să detaliezi ce e de făcut în următoarele 6 luni. Există însă multe căi de a ajunge la o țintă și pe drum pot apărea multe variabile neimaginate la început. Așadar, fii deschisă să faci „reconfigurarea traseului” oricând este nevoie.

Plătește online

Echipa ByArmina - SC CRB COMERTRANSCONSULT SRL
Copyright 2020 - 2024 byArmina.com | byArmina.com foloseste cookie-uri | Termeni și condiții | Politică de confidențialitate
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram