7 din 10 femei își și îmi spun că (probabil) sunt în criza de la mijlocul vieții

06/11/2025

Criza de la 30-40 de ani e un rahat ambalat frumos fix pe preșul de la intrarea ta. Esti gata sa calci și tu în el?

Cu precizia unui ceas elvetian, când povestim în prima întâlnire de coaching despre problemele cu care se confruntă, indiferent de tipul problemei, 7 din 10 femei își și îmi spun că (probabil) sunt în criza de la mijlocul vieții.

Hai să îți spun acum de ce consider că această criză e doar un concept obosit și mirositor și ce poți să faci cu el ca să ai o viață mai ușoară!

Subtipuri de viziuni asupra crizei de la 30-40 de ani:

➡️ “cred ca sunt în criza vârstei de mijloc pentru că simt că nimic nu mă mai mulțumește, deși caut continuu proiecte noi”

➡️ “am 33 și de cand am făcut 30, sunt în depresie pentru ca pare ca am pierdut jumătate din viață și nu am făcut nimic”

➡️ “fac 46 curând, băiatul meu e mare acum, aș vrea să fac ceva mai creativ, dar cred că e prea târziu pentru a mai începe ceva acum pentru că sunt cam generalistă, nu mă pricep la nimic”

Acum hai să analizăm niște dovezi:

🌿Conceptul de criza de mijlocul vieții apare și la Freud și alții care au vrut să fie ca el, dar a fost mediatizar mai ales în cele 5 milioane de exemplare vandute ale cartii “Passages” de Gail Sheehy care e o poveste frumos scrisă fără nicio bază științifică

🌿Ca homo sapiens, întotdeauna am încercat să dăm sens vieții, asa ca “preistoric” ne organizam viata dupa anotimpuri, apoi liniar în perioada industrializării, crescător-descrescător în funcție de puterea de muncă etc. Adica ne-am spus povesti despre ce, cand si cum putrm sau avem voie sa facem, fara o baza științifică

🌿Zice x sau y despre depresie, hop și eu cred ca am, zice ca e greu la munca, încep sa analizez și cred ca o am și pe asta, ne pricepem tare la auto-diagnosticare. Asta, fără glumă, pentru ca statistic suntem în top la % de cetățeni care practica auto-medicatia din frica de doctori.

🙈Ma frustreaza ca investesti energie sa crezi în tampenii pe care ti le spui ca sa gasesti explicatii la niste situatii, dar obosesti rapid cand iti spun ce e de incercat și făcut ca să rezolvi situația ta.

🙈Mă doare când văd că îți pui limite despre care ai auzit la știri sau ai citit in cărți depășite sau, mai rău, sunt pur și simplu niște bias-uri cognitive agățate pe fugă din diverse gări sau cafele cu x și y care nu au nicio specializare. Adică te auto-diagnostichezi ca să te potrivești cumva unui grup de oameni, unei definiții, să simți că aparții.

🙈Ma obosea, dar acum doar ma amuz în sinea mea când aud cum folosești criza de la mijlocul vieții ca o scuza și diagnostic pentru orice.

Ieri era să vărs cafeaua pe mine la afirmația “nu știu exact când e criza de la mijlocul vieții, dar presupun ca e cam pe acum, că asta se întâmplă între 20 și 30 de ani, eu avand 24, cred ca ma incadrez.” Stai așa să se ducă spaima de cafea fierbinte pe pantaloni. La 24?! Pe bune? Studiul inițial făcut prin 1965 era pe bărbați între 45 și 60 de ani (gluma de studiu). De unde 24?

Bun…respir adânc și hai să îți explic:

🌿 Crizele sunt de multe feluri și apar la ORICE vârstă, de oricâte ori. Exemple gasesti zeci în cartea “Life is in the transitions”

🌿 Dacă e un “tsunami” de criză, va veni la pachet cu schimbări majore, altfel “defilam cu ce avem” pana la următorul cutremur minor după cutremur minor, la mai multe cutremure minore se aduna de o schimbare majora, poate.

🌿 Schimbarea se produce atunci când înțelegi și accepți că indiferent de unde a venit rahatul de pe preș, indiferent cine ți l-a lăsat acolo, tu decizi să-l ridici de acolo și să faci curat!

🌿 Dacă în 30 de ani de viata ai alocat fix 3h pentru auto-cunoastere și auto-reflectie, normal ca îți lipsește antrenamentul, deci e firesc sa fie GREU și să dureze mai mult sa identifici criza de sub eticheta asta generala de “vârstă mijlocie”, să vezi exact ce problema e și ce soluții exista

🌿 Uneori viața nu încearcă să-ți transmită nimic, traumele sunt în concediu și nu au treabă cu tine chiar atunci, asa ca lasă cititul în cafea și treci și apuca-te de treaba pentru ca dacă vrei sa se schimbe ceva, trebuie să schimbi tu ceva

Eu am răbdare sa repet de oricâte ori va fi nevoie:

1️⃣Uita-te înăuntru și la viata ta și accepta ca e nevoie de timp pentru asta, ca pentru orice proiect pe care îl iei în serios. De ce o faci mai des, de aia devine mai ușoare sa iei decizii, să ai încredere în tine, să spui cu curaj cine esti și de ce ești capabila

2️⃣Identifică ce crize te-au găsit și când, si daca exista un tipar. Pentru unele poate exista, altele pur și simplu s-au întâmplat la 7 sau 16 sau 25 zău 38…numerologia NU este o știința!

3️⃣Cu sau fără tipar, treci la actiune

Conceptele, etichetele și simbolurile sunt parte din homo sapiens. Făcând ordine, punând pe categorii, este modul in care noi dam sens unor lucruri.

Criza de “mid-life” e BS. Un rahat impachetat frumos pentru toti cei care au incercat sa gaseasca sens în viata lor si intamplator au fost în stare sa scrie bine, asa ca s-a popularizat scrierea lor și te-ai găsit tu să o citești. Servește o porție de Huberman dacă simți sa servești ceva cu sens!

👀Cand tu pui anumite etichete pe viata ta, îți pui limite singura și în loc să te uiți cu optimism, încredere ca poți, sa te bucuri de viata, sa apreciezi ce ai, ștergi unicitatea și irepetabilitatea vieții tale si trăiești în trecutul descris de “niște unii”.

👀Poți sa dai ce sens vrei tu vieții tale, poți să îți etichetezi problemele oricum dorești. Ieși din conceptele altora când le lipsește baza științifică. Cercetează apoi crede!

👀Tu ești limita etichetelor tale! Scrie-le cu grija. Și curata presul de la intrare, e dovedit stiintific ca oprește mult jeg sa intre în casa ta, când e curat.

Plătește online

Echipa ByArmina - SC CRB COMERTRANSCONSULT SRL
Copyright 2020 - 2024 byArmina.com | byArmina.com foloseste cookie-uri | Termeni și condiții | Politică de confidențialitate
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram