Imaginează-te în locul preferat al casei tale, alături de o cafea bună, în liniștea răcoroasă a dimineții, punând pe hârtie absolut toate gândurile, fiind sincer cu tine, căpătând claritate și „golindu-te” de ele. Ar fi una dintre cele mai productive zile. Micile ritualuri ale dimineții și nu numai, planificarea și organizarea eficientă sunt benefice pentru starea de psihic a fiecărui om în parte și pentru o viață plină de succes.
Fiecare dintre noi avem motivele noastre pentru a nota sau nu gândurile și planurile într-o agendă. Dar să nu uităm că scrisul este un monolog, nu trebuie să fie artă, nu avem reguli de respectat, tot ceea ce avem de făcut este să avem curajul să începem.
Dar de ce am face asta?
Scrisul elevează gradul de conștientizare și de înțelegere a lumii interioare, claritatea asupra gândurilor și intențiilor tale dându-ți voie să produci schimbările de care ai nevoie, având noi perspective.
Folosirea unei agende reduce stresul, ajută la păstrarea unei evidențe personale, încurajează un stil de viață organizat și dezvoltă autodisciplina.
Organizându-te, prin scris, reușești să fii mai încrezător și mai eficient în plănuirea visurilor tale nebunești și extravagante, privindu-le obiectiv.
Având toate sarcinile și obiectivele notate, îți va fi mai ușor să nu mai amâni, la nesfârșit, începerea lor.
Planificându-te eficient și armonios, stilul tău de viață se va îmbunătăți constant, performând mai bine pe toate planurile.
Scrisul este numit „cea mai ieftină formă de terapie”, îmbunătățind starea de psihic, concentrarea, comunicarea, făcându-te mai sănătos și mai fericit, iar tu vei fi cea mai bună variantă a ta, în fiecare zi.
De asemenea, psihologii ne îndeamnă să scriem de mână, să scriem doar pentru noi, aducându-ne gândurile, emoțiile, dorințele, planurile și luptele la lumină.
Beneficiile scrisului și ale planificării au fost de nenumărate ori demonstrate, prin studii științifice și prin exemple autentice, din viața de zi cu zi. Istoria ne prezintă, de-a lungul ei, numeroși oameni de succes, care obișnuiau să își noteze gândurile în jurnal, ca un ritual zilnic: Albert Einstein, Marie Curie, Mark Twain, Charles Darwin, Lewis and Clark, Thomas Edison și Frida Kahlo.
Cu siguranță și ție ți-ar plăcea să începi fiecare zi a vieții tale ca un om absolut liber, fără temeri, organizat și încrezător, așa că ia-ți agenda preferată, stiloul, și începe de azi!