Sunt intr-o relatie stabila de ~12 ani cu freelancing-ul. Ofer training, consultanta in dezvoltarea oamenilor si design de elearning. Asta fac acum. In ultimii 12 ani am facut si altele: data entry, traduceri, copywriting, baze de date, DTP, typesetting, voiceover, grafica si web design. Un drum sinuos, cu multe hopuri si decizii dificile. La inceputul acestui drum am vrut sa renunt. Era septembrie 2008 si tocmai revenisem in Romania. Incepuse criza financiara si freelancing-ul nu imi aducea in venit stabil.

Cu experienta de lucru in multinationale din Top Fortune 100 in Europa de Vest in CV, m-am gandit ca voi gasi un job misto intr-o corporatie in Bucuresti. Nu am pus experienta de freelancing in CV pentru ca am considerat-o „joaca de copii” in comparantie cu ce am facut in Fortune 100. In toamna aceea, am aplicat de zor la posturi in training si HR. Am ajuns la interviuri. Cativa recruiteri s-au mirat ca nu aveam „asteptari salariale mari, desi veneam de afara”, mi-au admirat CVul, au dorit sa stie mai multe, am avut si discutii de 3 ore. In final, fiecare mi-a propus ce roluri avea disponibile, pentru ca in HR si training nu mai angaja nimeni. Anunturile erau vechi. Mi-au propus joburi in baze de date, software development sau project management. Cu alte cuvinte orice doar ce imi doream eu atunci, nu. Era exact la fel cu ce faceam ca freelancer la inceput de drum. Atunci am decis ca prefer sa fac „de toate pentru toti” pe cont propriu.

Intuitia imi spune ca multi dintre noi vom fi curand in situatia in care am fost eu atunci. Adica, ori alegem sa vedem lipsa sau pierderea unui job ca pe o oportunitate, ori vom tine cu dintii de a ramane intr-o companie, acceptand sa facem (aproape) orice, doar sa ne numim „angajati”. Daca te gandesti sa faci un exercitiu de imaginatie despre cum ar fi sa devii freelancer la inceput de criza, poate te ajuta sa citesti mai departe despre ce as face diferit daca m-as apuca din nou de freelancing:

1. As investi in brandul personal pentru ca vinde mai bine. Am ales atunci sa construiesc in jurul unei firme. Imi venea foarte greu sa vorbesc despre mine. Nu vedeam valoarea pe care eu, ca individ, as aduce-o unui logo. Daca as incepe din nou, as alege sa ma promovez fara modestie. Cred ca romanilor li s-a intiparit pe creier ca „lauda de sine nu miroase a bine”. La MBA-ul lui Seth Godin am invatat ca nu se numeste „lauda”, ci „mandrie” si este normal sa fii mandru de munca ta si ceea ce construiesti. Deci, de ce sa nu vorbesti despre asta? Apoi, exista acest „complex” ca peste ani nu vei putea vinde / face exit dintr-un business cu numele tau. Corect, dar aici vorbim despre freelancing si tu esti personajul principal si singurul! Nu vei face exit, dar poti sa te reinventezi oricand.
2. As insitui o auto-disciplina sanatoasa si obiective de vanzari clare. Stabileste transant ca si cum ai negocia cu un furnizor: un orar de lucru clar, un spatiu de lucru clar si obiective de vanzari clare. In primii 3 ani am muncit fara program, perioade cu 18-20 de ore pe zi. Apoi din motive lesne de inteles, sanatatea mi-a dictat sa aduc putina structura in ceea ce faceam. Alternativa era sa renunt. Am redus la 12 ore pe zi. Apoi mi-am revendicat weekend-urile si mi-am creat un „univers” de lucru intr-un rucsac. Cand il desfaceam eram „la munca”, iar cand era inchis, eram in „timpul liber” si incercam sa respect limitele celor doua lumi. Obiectivele de vanzari m-au ambitionat sa „fac oferte” pentru ca vanzari nu stiu sa fac nici azi. Dupa 2 ani de antrenament, 20% dintre oferte se incheiau cu „da”. Azi mi-as seta o limita de 10 ore de munca pe zi si as studia vanzari si negocieri inainte de orice.
3. As alege maxim 3 servicii si as fi mai „de treaba” cu mine. De-a lungul timpului, mi-am dat seama ca sunt mult mai „de treaba” cu echipa mea decat sunt cu mine. In momentele grele mai degraba m-as concedia decat sa imi dau 5 minute de respiro. Pentru ca a fost greu sa aleg ce servicii sa prestez si sa decid ce beneficii pot oferi, ma puneam la munca in conditii extreme, eram propriul meu sclav. Acum stiu ca invalmaseala de start poate fi fatala. „De toate pentru toti” nu este o solutie daca vrei sa faci freelancing pe termen lung. Din schema „rapid-ieftin-bun”, e bine sa alegi una care te defineste si care denota un pic de blandete fata de propria persoana. Nu poti oferi nimic repede, de calitate si ieftin fara sa se rupa ceva, undeva. Eu am decis atunci ca vreau sa ofer ceva la pret mediu, calitate ridicata si rapid – bravada de incepator. Acum, daca ma intrebi, as fi mai blanda cu mine, mai clara pentru potentialii clienti si inca de la inceput as oferi calitate ridicata pe o lista mai scurta de servicii – maxim 3. „Repede si ieftin” nu exista in vocabularul meu atat timp cat am respect de sine.
4. As concedia mai curand clientii care doar „cer atentie”. Cand aveam deja un portofoliu, un client mi-a zis: „Imi plac mult serviciile tale de nota 10, dar poti sa imi oferi un pret de nota 7 si calitate de nota 7? Pentru mine e ok asa”. Am zis „ok” si mi-a stat pe creier luni bune. Ma gandeam ca daca nu fac acest compromis nu sunt suficient de „risk taker” ca sa ma numesc antreprenor iscusit. Total fals. Dupa intamplarea aceea, am inceput sa „concediez din clienti”. A fost una din cele mai bune decizii luate vreodata. Acei clienti care au nevoie de un serviciu pentru prima oara, au un buget extrem de mic, nu stiu ce sa ceara si au asteptari foarte mari legate de „rabdare”, „personalizare”, „modificari nelimitate”. Am avut un client italian care dimineata imi spunea „azi-noapte am visat ca mai bine punem verde masliniu decat verde crud, in logo”. Intrebam „de ce?”, nu avea un raspuns, iar in ziua urmatoare dorea altceva. La nesfarsit in acelasi pret. Ca el, pe principiul Pareto, erau 20% din clientii de atunci si imi consumau 80% din timp, aducand 20% din venituri. Erau dornici de atentie si nefocusati pe produs sau pe rezultat. Discutau de dragul discutiei. Acum nu m-as mai crampona in a refuza politicos, dar ferm, un „magnet de atentie”.
5. As alege stilul de viata care mi se potriveste indiferent de „gura lumii”. Statutul de „freelancer” este ceva exotic sau de neinteles pentru multi din jur si acum, darmite in 2007. Mi-a fost greu sa explic parintilor cu ce ma ocup, apoi prietenilor si cam oricui din Romania. Reactiile erau de tot felul, de la „Cum sa faci un copil ca freelancer fara un venit sigur?”, „Tu cand o sa alegi intre angajat si freelancer?” sau „Nu iti pune toate ouale intr-un singur cos, niciun job nu e sigur!”. Dupa 2 ani de freelancing exclusiv, am ales sa am un job in paralel. Imi doream foarte tare sa lucrez intr-o echipa, pentru ca ma simteam singura. Am avut si norocul sa intalnesc organizatii faine de care m-am lipit ca angajat si ale caror echipe mi-au placut la nebunie. Asta este si situatia din prezent si nu as schimba nimic la ea. Ce as schimba insa este modul de gandire pe care il aveam atunci cand am inceput acest stil de viata: „jobul de backup” sau „freelancing-ul e doar un castig suplimentar” sau zeci de alte formulari, clisee „din popor”, servite de oameni care nu stiu prea multe nici despre ce inseamna un angajator fain, nici despre ce inseamna sa faci freelancing. Atat la job cat si in freelancing esti „tu” 100% si e ok sa fii surd la ce zic „niste unii” si sa le faci pe amandoua de la inceput pana la sfarsit sau cand si cum vrei tu. E viata ta!