“- Cum să închei cu jobul ca să încep mai repede afacerea la care visez?

- Realist ar fi să testezi ideea de afacere să vezi dacă e viabilă mai întâi, având în vedere că una dintre valorile tale principale este ”safety”.

- Nu pot, s-au adunat prea multe. Vreau să-mi dau demisia și să nu mă mai uit înapoi. E toxic totul.

- Dacă pleci, lasă ușa deschisă. Indiferent de direcția în care alegi să mergi, o recomandare prinde bine. Ai profesat și performat ani întregi în acest ”toxic” și acum nu mai ai puțină răbdare să închizi frumos?”

Ce îi sugeram, se numește maturitate emoțională. Se ”crește” în timp, iar unii sunt copii din punct de vedere emoțional și la 100 de ani. Pentru că își ignoră emoțiile, le înghit, nu le procesează ca să treacă la următorul nivel de competență emoțională.

- Când ești în tranziție e firesc să ai emoții puternice. Să vrei să închei cât mai repede acest capitol. Dar o să-ți cer imposibilul. Lasă loc de ”bună ziua”. A rămas că se gândește. I-am explicat de ce. Las și aici „de ce-ul”.

Pentru că lumea e mică. România ”lucrătoare” e și mai mică. Doar jumătate din populația României MUNCEȘTE. Dintre cei care muncesc, mai mult de jumătate vor să schimbe compania în care lucrează. Asta înseamnă că orice ușă trântită va avea ecou. E posibil să te izbească în piept când nu te aștepți. Încheie în termeni cordiali. 

Dacă nu se poate sub nicio formă, măcar cere daune emoționale și încheie cu un nondisclosure și niște salarii compensatorii. Astfel încât să se materializeze fizic încheierea, în buzunarul tău.

Tranziția emoțională prin schimbare este o etapă în sine a schimbării. Conștient sau nu, ai nevoie de ”closure” înainte de a te “muta în alt film”. Ar fi mai ușor într-adevăr să sari repede cu entuziasm spre un nou început. Asta e un altfel de ”rebound-relationship”. În loc să trăiești acele emoții, să le lași să fie, le ascunzi sau le ignori. O abordare nesănătoasă pe termen lung.

Vei porni la drum spre visul visat. Îți faci firma ta, investești resurse. Vor fi și bucurii, dar și multe momente greu de dus. Doar că de data asta nu mai poți pleca. Cui să-i trântești demisia? Ție? Tu angajatul, tu antreprenorul. Începe să crească neîncrederea, să te gândești să te angajezi. Poate că e o mare greșeală și de fapt antreprenoriatul nu a fost niciodată pentru tine. De unde crezi că vin gândurile acestea? Din îndoielile generate de o plecare furtunoasă. Din emoțiile înghițite și neprocesate. Mai bine sădește-le, nu le înghiți! Vor crește flori. Vei crește și tu.