Top 5 cele mai cerute abilități pentru 2030

Pandemia ne-a forțat să ne îndreptăm spre viitor mai repede decât credeam și au apărut primele rapoarte după „impactul” cu SARS-CoV-2, despre ce abilități ar trebui să ne dezvoltăm pentru a merge mai departe și a avea succes pe termen mediu și lung.

În timp ce unii speră să se întoarcă la viața „normală” de înainte de 2019, iar alții încearcă să supraviețuiască, norocoșii care au găsit o stare temporară de echilibru se gândesc la viitor și cum ar putea să capitalizeze pe ce va urma. Dacă te numeri printre cei din urmă, 2021 e un an bun să îți dezvolți măcar 2-3 dintre abilitățile necesare pentru 2030.

Poate părea departe 2030, iar „până atunci se poate întâmpla orice”. Tocmai de asta ar trebui să îți faci un plan de viață și un plan de învățare, ca să fii pregătit pentru orice situație, să te poți adapta în mod agil și să simți că aparții realității, oricare va fi ea.

50% din angajați trebuie să facă reskilling și upskilling până în 2025 ca să devină indispensabili pentru viitor, conform WEF (World Economic Forum)

Este un procent foarte mare de populație ce trebuie să facă reconversie și dobândire de abilități necesare pentru ”50% din angajați până în 2025”. Dintre aceștia, ei aproximează că ”40% au nevoie de programe de reskilling si upskilling de cel puțin 6 luni”.

Dacă te întrebai ce seriale să mai urmărești pe Netflix, în cazul în care trebuie să scrii iar declarații ca să poți ieși din casă, eu îți recomand „recalcularea traseului”: fă-ți un plan de învățare și apoi dă click pe „upgrade” până în toamnă ca să fii puțin mai pregătit pentru orice.

Există multe topuri de abilități, iar primele 2 sunt aceleași de mult timp.

Încă din 2016, rămân fruntașe „gândirea critică” și „rezolvarea problemelor”.

Iată câteva idei despre cum ai putea să ți le antrenezi:

- Gândirea critică ți-o poți ascuți verificând ce citești - din cel puțin 3 surse credibile.

- Abilitățile de rezolvare a problemelor se pot antrena prin mindset în primul rând. Încearcă să te orientezi spre soluții, să nu fugi de probleme. Când fugi de o problemă te îndepărtezi și mai mult de soluția ei.

- Baza pentru gândirea critică și rezolvarea problemelor este să înveți să adresezi întrebări deștepte.

Chiar dacă niciuna nu se studiază la școală, „maculatura” pentru management sau coaching pe acest subiect se bazează pe înțelepciunea grecilor antici. Așadar, e la îndemâna oricui pentru studiul teoretic. Pentru practică însă, ești pe cont propriu.

După primele 2 abilități ale viitorului, cei ce au creat topurile nu sunt tocmai pe aceeași undă legat de ce ar urma. Unii au făcut cercetarea înainte de pandemie, alții după ureche în pandemie, alții încearcă să ghicească viitorul. Sunt puțin ironică, pentru că e plin internetul de tot felul de organizații, fundații etc. care creează astfel de topuri, de la „hai să îți ghicesc în cafea”, până la „eu chiar mă pricep pentru că fac asta de câteva decenii”.

În primul rând, toate ar trebui privite cu precauție, fiindcă 2019-2020 a deturnat multe predicții. În al doilea rând, în trecut „trendurile” din Vest ajungeau în România chiar și la un deceniu distanță, acum timpul s-a scurtat în multe industrii, dar e greu de spus cât va dura pentru fiecare trend.

Capacitatea de a învăța apare în mod repetat în diverse forme în top 3-5 a multor rapoarte: „active learning”, metaînvățare (learning to learn) sau „strategii de învățare”.

Iată lista celor 22 de abilități care apar în top 3-5 în diverse cercetări credibile: creativitate, curiozitate, empatie, self-management, reziliență, esențialism (capacitatea de a filtra esențialul), toleranță la stres, capacitatea de a învăța, adaptabilitate, flexibilitate la schimbare, gândire sistemică, data analysis, digital skills, programming skills, abilități de luare a deciziilor, active learning, mentalitate deschisă (growth mindset), inteligență socială (social skills), metaînvățare (learning to learn), strategii de învățare, leadership, utilizarea tehnologiei și lista poate continua.

După ce am analizat mai multe rapoarte, concluzia mea este că sunt 3 categorii de abilități: despre minte, despre oameni și despre viață. Mai academic spus:

Abilități cognitive – tot ce ține de agilitatea de a învăța (inclusiv dezvăț, reînvăț) și tot ce ține de gândire (gândire critică, gândire creativă, sistemică, rezolvarea problemelor care le implică pe cele 3 etc.). Unii specialiști includ aici, de când cu pandemia, și self-management, self-regulation si alte ”self-uri”

Abilități sociale – empatie, adaptabilitate, inspirație, influență, în general inteligență emoțională, plus ”suita” despre care predică Brene Brown. Aici aș pune eu și ”self-awareness”, pentru că fără a te cunoaște pe tine însuți, nu poți avea relații înfloritoare cu ceilalți. Evident unii specialiști presupun ca ”auto-cunoașterea” este de bază și nu o adaugă aici, dar trăim în România, unde despre valori vorbește doar Daniel David. Un alt Daniel (Goleman) explică foarte clar că sunt 12 domenii și competențe sub umbrela inteligenței emoționale și le putem dezvolta optim pornind de la sine spre ceilalți. De la ”emotional self-awareness”, self-management (emotional self-control, adaptabilitate, orientare către succes, positive outlook), la social awareness (empatie și organizational awareness) și apoi relationship management (influență, abilități de coaching și mentoring, managementul conflictelor, teamwork, leadership inspirațional). Foarte puține rapoarte din timpul pandemiei și după pandemie menționează (fugitiv) importanța acestei coordonate sociale care implică atât de multe abilități. De fapt e trist. Vezi ”well-being” și cum să rămânem ”întregi la minte” în contextul pe față ”pe toate gardurile” și sunt omise lucrurile de bază, cum ar fi ”să știi cine ești”.

Abilități practice – utilizarea unor mașini, tehnologii, dispozitive sau...experiența practică de a vinde ceva. Pe acestea nu le poți dezvolta prin cursuri online de tipul ”3 perechi la 10 lei”, pentru că viața bate elearning-ul de duzină.

Platforma Coursera a făcut o estimare a duratei de învățare online, pe cont propriu și estimează că e necesară o investiție de 1 până la 5 luni de învățare, în funcție de categoria din care face parte abilitatea pe care vrei să ți-o dezvolți.

Ce nu menționează Coursera este cât la sută dintre cei care se înscriu la cursurile lor le și termină? Pentru că a-ți dezvolta cu succes abilități de vânzări într-un curs online de 2 luni nu înseamnă că știi să vinzi. Asta dacă ai reușit să rămâi concentrat 2 luni să înveți de unul singur ceva nou, online. 

Ca să înveți ceva singur ai nevoie de o abilitate aparte - self-directed learning, tradus în română adesea prin „autonomie în învățare”. Aici intră practic la „pachet” tot ce se leagă de învățare din lista de mai sus (capacitatea de a învăța, active learning, metaînvățare, strategii de învățare), plus gândire critică și rezolvarea problemelor. Deci, nu e ușor deloc, mai ales dacă nu ai fost încurajat de mic să înveți autodidact ceva de anvergură.

Dacă reușești să scurtezi timpul îngropat în social media, Netflix sau alte lucruri pe care faci „binging” și alegi măcar una din primele 2 abilități și una din pletora din top 3-5 abilități și încerci să ți le dezvolți până la sfârșitul anului, vei fi mult mai câștigat la revelion indiferent ce cărți ne va da „dealerul” în restul anului.

Ești pe cont propriu când vine vorba de dezvoltarea ta! Asta e o veste proastă, că înseamnă că ești singur. E o veste bună pentru că singur înseamnă învățare autonomă, deci ești liber să înveți cum ți se potrivește. În prima instituție de educație din lume, cărțile erau legate în lanțuri și accesul era limitat în funcție de clasa socială din care faceai parte. Acum cărțile nu mai sunt în lanțuri și tu nu mai ești „filtrat” după clasa socială, nu se mai stă la coadă la facultăți. Totul e la liber, inclusiv învățarea...și tu. Ce faci cu libertatea ta de a dezvolta și a fi „mentally fit” pentru 2030?

Scriu și pe https://byarmina.com despre viața auto-determinată, învățarea autonomă / liberă și alte teme conexe. Acolo găsești și detalii despre cursul meu cu tehnici și metode de învățare. 

Ce stil de învățare îți este cel mai confortabil? Dar cel mai de folos?

Probabil că ai observat și tu că fiecare om învață într-un mod diferit. Sunt unii care se chinuie cu toate forțele să învețe ceva din carte la matematică, de exemplu, pe când alții învață ca și cum ar fi înghițit o carte de matematică într-o zi și toată informația li s-a absorbit direct în creier.

În același timp, dacă schimbi puțin contextul și învățarea devine mai axată pe experimente, ca în genul celor de matematică aplicată, rolurile se inversează - cel care înțelegea puțin acum înțelege mult mai multe și viceversa.

Asta se întâmplă fiindcă există 4 stiluri de învățare, iar dacă ești conștient ce stil de învățare te definește, vei știi cum să îți construiești experiențe de învățare de care te bucuri mai mult și din care chiar rămâi cu ceva.

Există multe teste pe care ți le poți face online care să-ți arate ce stil de învățare preferi. Îți recomand să îți faci câteva și să vezi în care dintre cele 4 stiluri de mai jos te încadrezi:

  1. Activii

Dau dovadă de implicare maximă atunci când se confruntă cu o experiență nouă. Sunt deschiși la minte și nivelul lor de scepticism este redus, ceea ce înseamnă că se entuziasmează repede atunci când apare ceva nou la orizont. Filozofia lor de viață e „trebuie să încerc și asta, că doar o viață avem”. Au tendința de a acționa, și abia apoi de a lua în considerare consecințele. Preferă să rezolve problemele consultându-se cu ceilalți, prin brainstorming. Sunt oameni cărora le place să fie înconjurați de alte persoane și care adoră să fie în centrul atenției.

Oamenii care au acest stil de învățare sunt ideali pentru proiectele de grup și pentru activitățile care presupun schimburile de idei între mai multe persoane. În același timp, s-ar putea să aibă dificultăți în a se concentra ascultând prezentări pentru o perioadă îndelungată sau în a face analize și rapoarte.

  1. Reflectivii

Le place să privească orice situație de la distanță, să observe din mai multe perspective. Colectează cu migală informații și analizează date. Asta i-ar putea face să amâne mult și bine definitivarea unei concluzii în legătură cu ce au analizat. Preferă să fie prudenți, să asculte ce au alți oameni de zis și să intuiască modul în care va decurge discuția, și abia apoi să intervină cu punctele lor de vedere.

Reflectivilor le place să intre în detaliu pe un subiect și să își creeze propria bază de date cu informații relevante. Însă, atunci când îi pui să își prezinte ideile în fața unui grup de oameni, s-ar putea să întâmpine dificultăți.

  1. Teoreticienii

Sunt persoane analitice care au o foarte mare atenție la detalii. Perfecționiste din fire, aceste persoane se bazează pe logică și raționalism pentru a pune cap la cap informațiile. Sunt foarte buni analiști, dau dovadă de gândire sistemică și se simt în largul lor când învață folosind materiale structurate și bine definite.

Cel mai des recunoști un teoretician dacă întreabă „Care e legătura dintre aceste două lucruri?” sau „Care e premisa de la care plecăm?”. În schimb, nu reacționează bine când sunt puși față în față cu incertitudinea sau când oamenii din jur nu iau în serios lucruri pe care ei le consideră serioase.

  1. Pragmaticii

Adoră să testeze idei, teorii sau tehnici noi și să vadă dacă acestea au sens și atunci când sunt puse în practică. Sunt mereu în căutarea de idei noi și de moduri de a le aplica. Nu le place să stea la discuții foarte mult timp, ci vor să treacă la acțiune să vadă dacă ideea funcționează. Acești oameni văd problemele sau blocajele ca pe o provocare, și caută mereu metode prin care să se autodepășească.

Le place să-și prezinte punctele de vedere în grupuri de dimensiuni reduse. Nu sunt așa buni când vine vorba de discutat idei abstracte și nu le place așa de mult să intre adânc în detalii.

Cum să citești o carte. Cele 4 niveluri ale cititului

În 2018, specialiștii de la România Educată scriau că „42% dintre copiii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional.” Adică nu pot folosi o hartă chiar dacă poate citesc numele orașelor pe ea, nu știu ce program să aleagă la cuptor conform manualului de folosire deși îl pot citi. Mă tot gândesc cu tristețe cât de departe suntem de ce propun Mortimer și co-autorul sau Van Doren, ca niveluri de citire a unei cărți, în ”How to read a book” (Cum să citești o carte) – cartea numărul 1 la nivel global, pe subiect.

Cât de bine știi să citești? Aș fi zis râzând „cred că ok, după 35 de ani de «experiență»”, până când am dat peste o carte ce m-a pus pe gânduri. Aparent, așa cum te poți spăla pe mâini de doi bani (la propriu) sau te poți spăla pe mâini corect (așa cum îți arată afișele din cabinetele medicale sau din fabricile de medicamente) și durează și 5 minute să te speli bine, așa poți să citești o carte prost, chiar dacă știi, literalmente, să citești.

Atunci când alegi o carte, o alegi cu un scop în minte și conștient sau nu, o vei citi ținând cont de acest scop. Ideal ar fi să fie conștient. Nu e tot una să citești Dostoievski sau Harari. Una e să citești de relaxare, alta e pentru informare și altfel citești pentru a învăța sau pentru un examen.

Ce vreau să spun e că, deși mulți oameni pot foarte bine să citească ceva pentru a se informa sau doar pentru entertainment, nu toți oamenii știu să citească pentru a rămâne cu niște cunoștințe care le schimbă perspectiva asupra lumii.

Ca să îți îmbunătățești abilitățile de a citi o carte este util să cunoști diferențele dintre nivelurile cititului. După ce ai trecut de analfabetism funcțional, la citit, înțeles și folosit informațiile dintr-un manual de utilizare de electrocasnice, există încă 3 niveluri de citit. „Temelia” se numește „citire rudimentară” și tind să cred că aici s-au oprit cei 42% din studiul menționat mai devreme.

Citirea rudimentară

Citirea rudimentară sau nivelul 1, este nivelul de lectură pe care îl deprindem în gimnaziu. Este un mod elementar de a citi care ne face să ne uităm la literele „P I S I C Ă” și să știm că e un mamifer pe care omul l-a domesticit și care face „miau!”.

Citirea inspectivă

Sau nivelul 2 - este nivelul la care, înainte de a citi, inspectezi cartea. Te uiți la cuprins, vezi care capitole îți fac cu ochiul, studiezi puțin prefața și cuvintele de pe spatele cărții. Faci aceste lucruri ca să îți formezi o idee despre ce ar putea fi cartea. Ar trebui ca asta să-ți ofere suficiente informații cât să decizi dacă e o carte care merită atenția ta sau nu.

Următorul pas al citirii inspective este o citire superficială a materialului. Pur și simplu citește cartea la pas normal, fără prea multă reflexie asupra conținutului. Dacă nu înțelegi vreun amănunt, treci peste, mergi la capitolul următor etc. Făcând asta, îți vei îmbunătăți înțelegerea pe care o ai atunci când te pui să citești pe bune cartea, dacă decizi că merită timpul tău. Adică să treci la nivelul următor.

Citirea analitică

Sau nivelul 3 - este nivelul la care chiar îți propui să înțelegi ce vrea să zică autorul prin textul pe care l-a scris. Încerci să clasifici cartea și să o pui într-o categorie cu alte cărți. Pe principiul „Dacă te întreabă cineva pe stradă de asta?”, încerci să rezumi toată cartea într-o frază sau într-un scurt paragraf.

E nivelul în care pui lucrurile cap la cap și vezi cum a organizat autorul informația din carte - ce se întâmplă/discută în fiecare capitol? Definești problema pe care autorul încearcă să o expună și vezi dacă îți oferă vreo soluție pentru a o rezolva.

După cum observi, toate aceste aspecte necesită multă muncă. Notițe, scris pe marginea cărții, timp în care te gândești la mesajul textului.

O serie de întrebări care te vor ajuta în încercările tale de citire analitică ar putea fi:

Partea faină este că aceste întrebări te pot ajuta să citești analitic o gamă largă de cărți, fie că sunt cărți istorice, de literatură sau de știință.

Citirea comparativă

Sau nivelul 4 – este comparabil cu scrierea lucrării de doctorat în baza unei cărți. Foarte departe de primul nivel al citirii de care vorbeam mai devreme: acela pe care îl deprindem în gimnaziu.

Când ajungi la acest nivel îți dorești o înțelegere aprofundată a subiectului. Ca să obții această înțelegere, trebuie să compari mai multe cărți pe același subiect și să faci o analiză a modului în care a fost expus mesajul în cartea ta țintă sau centrală. Practic, deja gândești sistemic.

Pentru fiecare carte pe care o citești, vezi cum abordează autori diferiți același subiect. Ce legături există? Unde diferă logica lor? Ideea este să identifici care este relația dintre mai multe texte, pentru ca apoi să poți pune ideile într-un context mai amplu.

Acest mod de a citi poate să te ajute să interpretezi subiectul în așa manieră încât să fii tu cea care produce o perspectivă nouă, care nu se găsește în nicio carte din domeniu.

Câteva întrebări care îți pot arăta cum să folosești aceste tehnici pentru a citi diverse tipuri de cărți

Dacă vrei să citești literatură

Nu te concentra pe termeni, argumente logice sau transferul de cunoștințe pe care ți-l poate oferi această carte. Concentrează-te pe firul narativ, pe ce se întâmplă în capitole și pe legăturile dintre personaje.

Dacă vrei să citești istorie

Nu uita că orice poveste din istorie are și puțină ficțiune presărată pe ici pe colo, fiindcă orice istoric trebuie să umple niște goluri. Trebuie să citești mai multe cărți despre același eveniment / personaj istoric pentru a contura o imagine a adevărului istoric.

Astfel, vei înțelege nu doar ce s-a întâmplat atunci, ci și ce legătură au lucrurile cu ceea ce se întâmplă acum (în prezent).

În plus, aceste întrebări te vor ajuta să înțelegi mai bine subiectul cărții:

Dacă vrei să citești cărți cu sfaturi practice

În această categorie intră cărțile de natură informativă. Spre exemplu, genul de cărți care tratează, de obicei, subiecte economice, politice sau care se axează pe dezvoltarea personală. Aici, regula este să identifici care sunt problemele pentru care autorul îți propune o rezolvare.

Dat fiind că aceste tipuri de cărți de obicei conțin soluții sub formă de reguli/pași de urmat pentru a rezolva o anumită problemă, este important să vezi ce relevanță au aceste soluții pentru tine. Câți oameni le mai aplică? Ce trebuie să se schimbe astfel încât soluțiile să aibă sens?

Dacă vrei să citești cărți care tratează subiecte științifice sau sociale

Pune mereu în context informația pe care o citești. Dacă ai o carte de știință mai veche, de exemplu, ține cont de faptul că e posibil ca informația să nu mai fie de actualitate. Verifică mereu informația din mai multe surse înainte de a trage o concluzie.

Află mai multe despre autor, despre motivele sale și despre sursele și studiile pe care le citează. Asigură-te că ai măcar o înțelegere de bază a subiectului tratat de carte înainte să-ți dai cu părerea despre el, fie în favoarea acestuia fie contra lui.

Destinația ”rezoluții 2018”. Recalcularea traseului…destinația ”obiceiuri”!

Cel mai probabil îți dorești de la viață ce își dorește fiecare român. Începând de la cei mai tineri la cei mai în vârstă: mai puține teme, mai multă joacă, mai puțină școală, apoi să ia bacul, să îl lase să copieze la examene, diplomă, un job bine plătit cu multe beneficii la care nu se stă peste program, nu prea multe sâmbete lucrate, să facem un copil, apoi să crească copiii, să te sune copiii, să vină în vizită cu nepoții, să mănânce din ce ai gătit și le-ai pus pe masă de sărbători. The end.

Avansăm în vârstă de la ”nu vreau să mai depind de tine”, la ”ce bine e să fii independentă”, la ”ce rost are viața dacă nu are nimeni nevoie de mine”? De la ”vreau un mobil nou” la ”vreau să am mașina mea” apoi la ”vreau să am casa mea să nu mai plătesc chirie” și apoi la ”țin prea mult la apartamentul ăsta ca să îl închiriez unui străin”. Drumuri, trasee, visuri, speranțe. The end.

Ei bine…ăștia suntem. Ce e de făcut? Păi, lucrăm cum spun doctorii ”cu materialul clientului”. În România ”materialul clientului” e cam tot ce scrie mai sus plus încă niște lucruri: nu recunoaștem cât mâncăm, doar ne văităm cât ne îngrășăm. Nu vorbim despre sex că nu se cuvine…poate nici nu știm prea multe despre? Ce pasiuni, că nu avem timp. Ce prieteni, că nu poți să mai ai încredere în nimeni. Lista continuă. Popasurile astea cam lipsesc de pe traseu.

Ca la pinball, ai vrea să atingi cât mai multe popasuri pe traseu, doar că harta e ori incompletă ori tot apar și dispar bornele de puncte pentru că motivația e greu de susținut, perseverența e rară, speranțele sunt multe, răbdarea e puțină.

Ok, gata cu metaforele, hai să vedem ce funcționează. Probabil jumătate din oameni se gândesc că începe un an nou și ar fi bine să își pună niște dorințe. Majoritatea dorințelor sunt de felul: să mai slăbesc, să mai scap de datorii, să mă las de fumat, să citesc mai mult, să fac sport. Și rămân la nivelul de dorințe sau speranțe false, pentru că sunt nerealiste. Doar nu îți imaginezi că ce ai ”stricat” ani de zile, o să repari acum în 12 luni?

Mai trist este când de exemplu, îți dorești așa de tare să slăbești, pentru că de fapt te interesează efectul imaginat al slăbitului, nu doar asupra corpului tău ci asupra vieții tale. Crezi că dacă dai jos 5 kg, o să arăți mai bine, o să ai mai multă încredere în tine, o să te respecte lumea, colegii o să te ia în serios. Și când nu reușești să slăbești, se prăbușește tot ”lanțul relațiilor” și te întristezi că…de fapt, colegii nu te iau în serios. De unde am plecat și unde am ajuns?

Dacă vrei ca dorințele tale să devină obiceiuri, adică să se întâmple:

Evident, îți recomand ”Agenda îndrăzneață” pentru visuri planificate și realizate! Asta dacă nu cumva îți place să rămâi blocat în trafic de prin februarie încolo.

Și dacă până în decembrie îți iese ce ai visat, bun venit printre cei 1% din super’formeri.

Sport? Cum să începi ca să te ții.

De când m-am operat la genunchi am făcut doar exercițiile de recuperare. Sunt puțin în urmă față de obiectivele date de kineto-terapeut. Îmi lipsesc flexia completă, curajul de a alerga și curajul de a face sărituri. ”E ok. Întotdeauna mintea mi-a alergat mai mult decât picioarele și fizic sunt cam neîndemânatică de fel.” Cam ăsta e discursul meu interior despre sport zilnic, în ultimele 2 săptămâni. Mă roade că stau așa ca o gogoașă pe fund și mi se pare că mănânc enorm deși sărbătorile s-au dus de mult. În alte zile zic că e doar în capul meu. În concluzie, e timpul să schimb ceva.

Înainte de accident făceam 20-60 de minute de exerciții zilnic, acasă, urmărind filme de pe youtube. Mă simțeam mult mai bine, nu mai respiram greu după ce urcam 5 etaje pe scări, începuseră să se contureze niște mușchi pe care nu îi mai văzusem din liceu.

Azi am citit un articol despre un studiu ce zice că efectele nocive ale sedentarității de lungă durată sunt reversibile dacă 2 ani, câte 4-5 zile pe săptămână alergi, biciclești sau înoți, chiar și dacă ai 45-60 de ani. Și apoi dialogul interior: ”Să alergi în frig? Ce bicicletă, o să cazi de pe ea. Înot…o să răcesc”. Ok, de acord, dar nu de tot. Până când se face cald afară hai să fac niște mușchi să pot să alerg prin parc și să nu îmi fie frică de bicicletă. Înotul mnea…

Voi reveni la rutina mea zilnică de 20-45 de minute de sport intens aproape zilnic. Am mai făcut asta și știu că îmi iese. Cum? Urmez 3 pași:

  1. Să fie confortabil. Asta înseamnă acasă, fără timp pierdut pe deplasare sau jenă că se uită cineva la mine ciudat la sală. Fără vreun tip care să încerce să mă agațe. Fără antrenoare care să țipe la mine ”hai, încă 10!” – nu suport țipetele. Fără abonamente pe care le plătesc și apoi zac prin buzunare. Fără aparate care arată ca o navă spațială și oricum nu am forță să le folosesc, deci doar mă demotivează. Acasă, în ce haine vreau eu, cu ce greutăți simt că pot în ziua aceea. De obicei dimineața, după ce mă trezesc ca să nu încep încă să mă gândesc la treburi. Apoi duș rapid și apoi începem ziua – facebook cu cafea, mic dejun, muncă.
  2. Să fie repede. Repede, adică mă pornesc cu ideea de 10-15 minute. 15 minute trec repede nu? Înseamnă 3 melodii de pe telefon sau televizor. Înseamnă încălzirea pe care o făceam la ora de sport în copilărie. Hai că poți! În principiu fără o rutină anume, ci doar mișc să dezmorțesc ce simt că e tensionat. De obicei, gâtul și spatele de la stat la laptop. Apoi respir adânc să îmi aduc aminte că există plămâni. Joc de glezne, rotiri de brațe, genuflexiuni, fandări. Nu multe, câte 10…hai 20 dacă nu e prea greu.
  3. Să fie fun. În unele zile o să obosești de la cele 15 minute și nu mai vrei altceva, sau îți stă mintea la ce trebuie să faci și vrei să începi ziua mai repede. În alte zile voința ta va fi mai puternică (de-asta e bine să faci sport dimineață, pentru că atunci voința e la maxim). După 15 minute sunt șanse mari să simți deja endorfinele produse de creier și să simți că mai poți sau ai mai vrea să te miști un pic. Atunci, eu deschid youtube-ul unde am salvate în biblioteca din contul personal, filmulețe de 1-5 minute cu HIIT (high intensity interval training) pentru diverse părți ale corpului. Am ales cu grijă filme în care antrenoarele îmi sunt plăcute, exercițiile mi se par cool și pot să le fac. Ca să fie fun, e important ca nivelul de dificultate să fie doar puțin peste puterile tale (ca în orice proces de învățare). Apoi când devin prea ușoare exercițiile respective, poți să cauți alte filmulețe mai antrenante și pe acestea să le păstrezi pentru zilele proaste când nu ai chef să faci sport, dar va fi ușor să îți convingi creierul să facă o rutină memorată deja. De obicei, dacă e fun, eu mai rezist încă 20-30 de minute. Tot ca să fie fun, este despre sănătate și nu despre performanță. Adică nu îmi doresc pătrățele, ci îmi doresc să pot urca 10 etaje pe scări fără să mi se taie respirația. Nu îmi doresc să slăbesc sau să mă îngraș, ci să îmi simt mușchii mai vii și să îmi reiau postura corectă când stau la laptop. Și dacă sar o zi din orice motiv inventat de creierul meu, nu înseamnă că nu sunt în stare, ci doar atât: am sărit o zi.

PS pentru mămici: dacă 15 minute e mult, poți să începi cu 5 minute. Pentru 5 minute chiar nu ai nicio scuză. Poți să le faci în pijama, dacă nu transpiri poți să sari și dușul dacă te grăbești sau oricum rămâi acasă cu copilul. Poate să le facă și puștiul tău cu tine – sigur are ceva cântec preferat pe care să țopăie. În timp mai adaugi 5 minute și încă 5.

Azi e o zi normal de extraordinară

Poate că nu conștientizezi, dar viața ta normală este extraordinară.

Trăim într-o lume mică și cel mai adesea ne cramponăm de lucruri mici. Avem nevoie ca acele lucruri să funcționeze, ca să funcționeze și lumea noastră. Care este mică. Oare cât de des alocăm timp în mod special pentru a ne gândi puțin cât suntem de norocoși? Ce oameni ne înconjoară, câte locuri am văzut, câte lucruri am făcut. Uităm că lumea e mai mare, că are și trecut și viitor.

Bunica nu a văzut niciodată marea. Acum, la aproape 90 de ani, nu mai este o dorință arzătoare să o vadă. În lumea mea mică e incredibil să nu fi văzut marea. Îi strălucesc ochii când povestește cum cosea ii după o zi de muncă la câmp, ca să își țină fata în facultate. În lumea mea mică e greu să îmi imaginez cum avea atâta putere de muncă. Acum muncim în schimburi, la birou, în mașină. Cine mai coase? De ce ar mai coase? E altă lume.

Amintirile cele mai vii cu străbunicul sunt cam de când avea el 90 și ceva de ani și mi-l amintesc într-un singur fel: bătrân, cu o pipă cu tutun ce îl însoțea mereu, pe o bancă îngustă, sprijinită de casă, lângă un păr cu pere dulci și multe povești din război. Sau poate era aceeași poveste mereu și mie mi se părea că e alta? Eu am fost în viața lui mai mulți ani decât el în viața mea. În lumea mea mică, mi-e groază să îmi imaginez un război în România. El trăise două. Vreau să cred că viitorul e luminos și că fac și eu ceva să fie așa.

Pe Babi am cunoscut-o când trecuse de 95 de ani. A trăit până la 103. Îi plăcea de noi, copiii, venea și ne aducea ouă din când în când. Le scotea cu mâinile osoase, bătătorite și tremurânde dintr-un șorț cusut cum n-am mai văzut. Nu știu câți ani aveam, dar mă întrebam cum de nu le sparge. Era voioasă și ne întreba de vorbă, doar eram vecini. Era văduvă. Soțul ei a venit cu un picior de lemn din război și nu a mai trăit așa de mult. Asta nu însemna ca ea să renunțe la viață. Atât timp cât aude cocoșul dimineața, mai are o zi. În fiecare zi lua sapa pe umăr și își făcea de lucru. Munca a ținut-o în viață.

Cred că lumea acestor oameni a fost întotdeauna și va fi mai mare decât lumea noastră. Chiar dacă nu au ieșit din sat decât să se mărite sau să meargă la război. Pentru mine, viața lor a fost, este și va rămâne extraordinară.

Fiecare are amintiri din copilărie și străbuni. Oameni deosebiți, frânturi de interacțiuni puse bine în sertare speciale. Când îți lași gândurile să zburde la ei, ți se luminează fața și ți se ridică colțurile gurii involuntar. Dacă viața strămoșilor tăi e extraordinară și ei sunt parte din tine, atunci de ce ai crede că tu ai o viață obișnuită, neinteresantă? Lumea ta (cum zic unii ”bula” ta) e fix cât vrei tu de mare. Viața ta, este așa cum alegi să fie. Așa cum vrei să o vezi. Așa cum dorești să o povestești.

Prețuiește trecutul, construiește pentru viitor și trăiește prezentul normal de extraordinar. Povestește despre tine copiilor, ca lumea lor să devină mai mare. Oricărui copil. Pentru că atunci când va crește copilul, s-ar putea ca acele momente cu tine să îi marcheze viața ca adult. O simplă intersectare de destine, un miros de tutun, o ie moștenire, o sapă mică mică pe măsura unei băbuțe cocoșate ce și-a iubit și trăit viața până dimineață cu dimineață.

S-ar putea să se trezească copilul de 35 de ani, într-o dimineață, într-un pat de hotel, într-un orășel adormit cu acoperișuri ninse, la început de training și să se apuce cu zâmbetul pe buze de încă o zi de muncă.

Cu zâmbet și drag de oameni…mă duc să povestesc despre o lume a mea micuță cât un univers de mare, la vreo 60 de oameni din vreo 15 țări. Despre România și de ce ar fi bine să își scrie viața aici vreo 4 săptămâni și să își spună povestea la vreo 1500 de liceeni. Până una alta, tu cui îi spui povestea ta despre o viață normal de extraordinară, AZI?

7 lucruri mici care se fac mari și te inundă…

Am văzut acum ceva timp acest comedy stand-up în care Conan povestește cu un umor extraordinar cum și-a enervat colega de apartament umplând baia cu rățuște de cauciuc din ce în ce mai mari…și o să râdeți cu lacrimi la cum povestește. Azi mă gândeam cum lucrurile mici pot să se adune, să crească și să ne enerveze maxim. De exemplu vasele murdare – o singură farfurie e ok, și apoi te trezești cu chiuveta plină. Și mi-am amintit de acest film. Pentru că mai multe lucruri mici se adună și devin cât rața cea mai mare din film…să vedeți ce mare e!?

Și cred că singurul mod în care putem să ne luptăm cu ele să nu devină ditai rațele și să rămână niște rățuște mici și simpatice care vin după noi, în loc de o ditai Godzilla, este să ne antrenăm în fiecare zi:

PS: din când în când sun-o pe mama

#îndrăznește #daredo By Armina

A fi sau a nu fi pe tocuri

Cât am putut merge pe tocuri nu am prea mers. Am ales varianta comodă – cum de altfel e și trendul. La nivel global din 2016 încoace se vând muuult mai mulți balerini și pantofi fără toc. Acum că sunt în recuperare cu genunchiul, va mai dura câteva luni până când voi putea urca pe tocuri. Căutând niște cizme prin dulap, am dat peste câțiva pantofi cu toc și apoi întâmplător pe Netflix a apărut o recomandare de documentar despre pantofi. Creațiile lui Manolo Blahnik și obiceiurile sale excentrice, veselia și eleganța cu care a ridicat pantofii la rangul de artă – fain documentar. Am mâzgălit și eu un pantof.

Purtăm pantofi cu toc pentru că femeile mai înalte sunt considerate mai inteligente, ambițioase, hotărâte și puternice (demonstrat prin multe studii). S-au găsit pantofi cu toc de acum 5000 de ani. îi purtau și femeile și bărbații pentru a se diferenția în clase sociale. Acum conștient sau nu, îi purtăm pentru că fac picioarele să pară mai lungi și mai drepte, ne conferă o atitudine mai feminină, mișcări de felină, mușchi mai fit, simbolizează putere și ne anunță intrarea încă de pe coridor.

Sunt convinsă însă că totul poate fi învățat. Și poți avea atitudine de tocuri și când ești în balerini sau ghete. Dar oare câte dintre noi fac asta? Ce e sigur? Indiferent cu ce te încalți, cu o atitudine de șlapi nu poți pretinde rezultate de pantofi cu toc.

În mintea mea eu port pantofi cu toc. Tu ce porți?

#daredo #îndrăznesc @byArmina

Îndrăznește, hai că poți!

Manifest pentru 2018

by Armina

Ia-ți timp să (re)înveți să fii cu tine. Învață să te cunoști. Fii autentică. Respectă-te.

Ai încredere în forțele proprii. Ești mai mult decât crezi.

Concentrează-te pe ce îți dorești să faci. Planifică și realizează-ți visurile. Nu da putere altora asupra viitorului tău.

Iubește, iartă, mergi înainte. Împrietenește-te cu eșecurile și dansează cu fricile.

Fă destui bani încât să nu fii nevoită să trăiești altfel decât vrei.

Antrenează-ți creativitatea. Inventează și experimentează. Așa crești.

Ai grijă de mintea ta. Investește în dezvoltarea ta. Învață ceva nou în fiecare zi. Citește. Scrie orice, oricum, e terapie.

Exersează să te porți ca o doamnă, chiar dacă uneori va fi nevoie de coaie, e important să știi să îți folosești în primul rând atuurile genetice, restul se împrumută temporar.

Nu căuta perfecțiunea, nici ea nu te caută, pentru că nu există.

Fă-ți prieteni, cunoaște oameni noi, fii deschisă la alte perspective și vei avea idei la care nu ai fi visat. Din când în când fă curat și păstrează în jurul tău doar oamenii potriviți.

Șofează până când devii mai bună decât media celor din trafic. E un sentiment de libertate ca nici-altul.

Zâmbește, fie că e greu, fie că e ușor, un zâmbet nu are ce să strice. Hai că poți.

Dichisește-te chiar dacă nu îți e comod, vei fi admirată și te vei simți mai bine în pielea ta până la urmă.

Joacă-te, indiferent de vârstă, maturitatea nu e o destinație unde copilul din tine se duce să moară. Copilul trăiește dacă nu îl sufoci când devii adult sau părinte.

Joacă-te cu copii, cu pisici, câini, învață-le limbajul, te vor relaxa. Aleargă. Strigă prin pădure. Îmbrățișează un copac. Încearcă măcar o dată buze roșu ca focul, pantaloni galbeni și unghii cu gel. Nu toate odată.

Sentimentul că lumea se duce de râpă îl aveau și bunicii. Și ce dacă? Așa a fost întotdeauna. Alege-ți o zonă de confort, ieși din ea și fă lucruri de impact cât de des poți și apoi revino în zona de confort să îți încarci bateriile. Singurul mod în care poți reveni în tranșee ca să reziști să ”dai altora” pe termen lung e ca întâi să fii bine tu cu tine.

Familia e ca o oază. Dacă a ta nu este o oază, rămâneți doar prieteni. Nu îi lăsa să retrăiască prin tine viața pe care tu nu ți-o dorești.

Jocurile psihologice din relații nu fac decât să aducă confuzie și pierdere de vreme. E ok să îl suni tu prima. Dacă-l vrei, ia-l! Dacă nu te vrea, mergi mai departe.

Nu deveni dependentă de el, de ea, de una de alta, nici de cafea. Micile plăceri ale vieții e bine să rămână mici.

Fă spațiu în viața ta pentru lucrurile pe care adori să le faci. Indiferent cât de mult îți place sau nu serviciul pe care îl ai, păstrează energie și pentru altceva nelegat de serviciu, ce îți face plăcere.

Ai grijă de sănătatea ta, gândește preventiv. Ai doar 1 corp. Și este o mașinărie incredibilă pe care o acoperim cu haine. Mergi goală în intimitatea casei tale, dormi goală, încearcă marea fără costum de baie. Corpul tău merită atenția ta. Uneori și a altora – fii sexy din când în când.

Nu te teme să spui ce gândești. Așa se filtrează oportunitățile și oamenii din jurul tău. Legea atracției.

Nu trebuie să fii bună la ceva ca să practici acea activitate – poți să cânți la duș chiar dacă nu ai voce, whatever works. Dansează ca să te împrietenești cu corpul tău – nu contează cum, poți face asta în casă unde nu te vede nimeni. Orice îți încarcă bateriile.

Bucură-te de lucrurile mici și învață să le observi în fiecare zi, e o artă, aceea de a vedea ”cu toate simțurile”. Observă.

Partenerul tău de viață tre’ să te susțină și trebuie susținut, altfel nu e parteneriat și unul din voi ar trebui să schimbe ceva sau să încheiați povestea.

Nu te teme de finaluri, îndrăznește să îți urmezi intuiția și să pui ”sfârșit” la ce îți pare a fi un cap de poveste – pentru că este. Și e și un nou început. Start! Îndrăznește!

Poți descărca acest manifest în format tipăribil, aici.

Tu cu cine te aduni? Cine sunt cei 5 puțini și buni?

Se zice că cine se aseamănă se adună. Eu zic că se aplică și invers. Cine se adună începe să se asemene și pot construi lucruri faine împreună…sau nu. Prietenii sunt familia pe care ți-o alegi. Familia e centrul de reîncărcare a bateriilor. Figurile publice sunt modelele pe care decizi să le citești, privești, admiri. Tribul din care faci parte sunt cei cu care călătorești, mănânci floricele sau grătare. Toți înseamnă timp din viața ta. Tic tac. Tu cu cine te aduni anul ăsta?

Ești media celor 5 oameni cu care petreci cel mai mult timp. La fel și deciziile tale!

De la cine plănuiești să înveți ceva anul ăsta? Cine e în tribul tău? Pentru cei mici ce faci ca să fii modelul de care ai fi avut nevoie când erai mică? Cine e în echipa ta de susținere la greu?

Descarcă versiunea pdf tipăribilă.

#Îndrăznește #DareDo #bunătăți