Cel mai probabil îți dorești de la viață ce își dorește fiecare român. Începând de la cei mai tineri la cei mai în vârstă: mai puține teme, mai multă joacă, mai puțină școală, apoi să ia bacul, să îl lase să copieze la examene, diplomă, un job bine plătit cu multe beneficii la care nu se stă peste program, nu prea multe sâmbete lucrate, să facem un copil, apoi să crească copiii, să te sune copiii, să vină în vizită cu nepoții, să mănânce din ce ai gătit și le-ai pus pe masă de sărbători. The end.

Avansăm în vârstă de la ”nu vreau să mai depind de tine”, la ”ce bine e să fii independentă”, la ”ce rost are viața dacă nu are nimeni nevoie de mine”? De la ”vreau un mobil nou” la ”vreau să am mașina mea” apoi la ”vreau să am casa mea să nu mai plătesc chirie” și apoi la ”țin prea mult la apartamentul ăsta ca să îl închiriez unui străin”. Drumuri, trasee, visuri, speranțe. The end.

Ei bine…ăștia suntem. Ce e de făcut? Păi, lucrăm cum spun doctorii ”cu materialul clientului”. În România ”materialul clientului” e cam tot ce scrie mai sus plus încă niște lucruri: nu recunoaștem cât mâncăm, doar ne văităm cât ne îngrășăm. Nu vorbim despre sex că nu se cuvine…poate nici nu știm prea multe despre? Ce pasiuni, că nu avem timp. Ce prieteni, că nu poți să mai ai încredere în nimeni. Lista continuă. Popasurile astea cam lipsesc de pe traseu.

Ca la pinball, ai vrea să atingi cât mai multe popasuri pe traseu, doar că harta e ori incompletă ori tot apar și dispar bornele de puncte pentru că motivația e greu de susținut, perseverența e rară, speranțele sunt multe, răbdarea e puțină.

Ok, gata cu metaforele, hai să vedem ce funcționează. Probabil jumătate din oameni se gândesc că începe un an nou și ar fi bine să își pună niște dorințe. Majoritatea dorințelor sunt de felul: să mai slăbesc, să mai scap de datorii, să mă las de fumat, să citesc mai mult, să fac sport. Și rămân la nivelul de dorințe sau speranțe false, pentru că sunt nerealiste. Doar nu îți imaginezi că ce ai ”stricat” ani de zile, o să repari acum în 12 luni?

Mai trist este când de exemplu, îți dorești așa de tare să slăbești, pentru că de fapt te interesează efectul imaginat al slăbitului, nu doar asupra corpului tău ci asupra vieții tale. Crezi că dacă dai jos 5 kg, o să arăți mai bine, o să ai mai multă încredere în tine, o să te respecte lumea, colegii o să te ia în serios. Și când nu reușești să slăbești, se prăbușește tot ”lanțul relațiilor” și te întristezi că…de fapt, colegii nu te iau în serios. De unde am plecat și unde am ajuns?

Dacă vrei ca dorințele tale să devină obiceiuri, adică să se întâmple:

• Taie ”lanțul relațiilor” – nu lega o dorință de un efect ce îți imaginezi tu că îl va avea, fiecare piesa de puzzle e doar o piesă cu marginile ei unice.
• Mulțumește-te cu pași mici – orice schimbare majoră și bruscă nu este și durabilă, doar dacă ai voință de fier, dar dacă ai…atunci de ce mai citești articolul acesta? Nu mai vrei să pierzi timpul cu seriale, vinde televizorul. Înlătură răul chirurgical. Dacă te ține voința.
• Fii consecventă și dacă ratezi o zi nu renunța – dacă te întristezi și te faci singură să te simți prost fiindcă nu ai reușit să te ții de un nou obicei într-o zi, ce te face să crezi că starea asta de spirit te va ajuta ca mâine să revii la noul obicei? Ai mai multe șanse să fii ambițioasă dacă mâine începi ziua cu zâmbetul pe buze. Urai profa care te făcea să te simți un nimic? Atunci de ce te faci singură să te simți ca un nimic?
• Ai răbdare – cel mai probabil cu alții ai mai multă răbdare și ești mai de treabă cu ei decât cu tine. Ce-ar fi să te consideri pe tine însăți ca fiind cea mai bună prietenă a ta și să ai mai multă răbdare cu tine? Doar ții la tine, nu?
• Scrie pe hârtie, revino la ele, adaptează-le – din experiența personală îți spun că la început de an pare că totul e posibil și apoi se descarcă bateriile și…vine februarie. Când vine februarie nu renunți, te uiți pe ce ți-ai notat în agendă, le modifici, ajustezi totul astfel încât când vine martie să bei un pahar de șampanie!

Evident, îți recomand ”Agenda îndrăzneață” pentru visuri planificate și realizate! Asta dacă nu cumva îți place să rămâi blocat în trafic de prin februarie încolo.

Și dacă până în decembrie îți iese ce ai visat, bun venit printre cei 1% din super’formeri.

De când m-am operat la genunchi am făcut doar exercițiile de recuperare. Sunt puțin în urmă față de obiectivele date de kineto-terapeut. Îmi lipsesc flexia completă, curajul de a alerga și curajul de a face sărituri. ”E ok. Întotdeauna mintea mi-a alergat mai mult decât picioarele și fizic sunt cam neîndemânatică de fel.” Cam ăsta e discursul meu interior despre sport zilnic, în ultimele 2 săptămâni. Mă roade că stau așa ca o gogoașă pe fund și mi se pare că mănânc enorm deși sărbătorile s-au dus de mult. În alte zile zic că e doar în capul meu. În concluzie, e timpul să schimb ceva.

Înainte de accident făceam 20-60 de minute de exerciții zilnic, acasă, urmărind filme de pe youtube. Mă simțeam mult mai bine, nu mai respiram greu după ce urcam 5 etaje pe scări, începuseră să se contureze niște mușchi pe care nu îi mai văzusem din liceu.

Azi am citit un articol despre un studiu ce zice că efectele nocive ale sedentarității de lungă durată sunt reversibile dacă 2 ani, câte 4-5 zile pe săptămână alergi, biciclești sau înoți, chiar și dacă ai 45-60 de ani. Și apoi dialogul interior: ”Să alergi în frig? Ce bicicletă, o să cazi de pe ea. Înot…o să răcesc”. Ok, de acord, dar nu de tot. Până când se face cald afară hai să fac niște mușchi să pot să alerg prin parc și să nu îmi fie frică de bicicletă. Înotul mnea…

Voi reveni la rutina mea zilnică de 20-45 de minute de sport intens aproape zilnic. Am mai făcut asta și știu că îmi iese. Cum? Urmez 3 pași:

1. Să fie confortabil. Asta înseamnă acasă, fără timp pierdut pe deplasare sau jenă că se uită cineva la mine ciudat la sală. Fără vreun tip care să încerce să mă agațe. Fără antrenoare care să țipe la mine ”hai, încă 10!” – nu suport țipetele. Fără abonamente pe care le plătesc și apoi zac prin buzunare. Fără aparate care arată ca o navă spațială și oricum nu am forță să le folosesc, deci doar mă demotivează. Acasă, în ce haine vreau eu, cu ce greutăți simt că pot în ziua aceea. De obicei dimineața, după ce mă trezesc ca să nu încep încă să mă gândesc la treburi. Apoi duș rapid și apoi începem ziua – facebook cu cafea, mic dejun, muncă.
2. Să fie repede. Repede, adică mă pornesc cu ideea de 10-15 minute. 15 minute trec repede nu? Înseamnă 3 melodii de pe telefon sau televizor. Înseamnă încălzirea pe care o făceam la ora de sport în copilărie. Hai că poți! În principiu fără o rutină anume, ci doar mișc să dezmorțesc ce simt că e tensionat. De obicei, gâtul și spatele de la stat la laptop. Apoi respir adânc să îmi aduc aminte că există plămâni. Joc de glezne, rotiri de brațe, genuflexiuni, fandări. Nu multe, câte 10…hai 20 dacă nu e prea greu.
3. Să fie fun. În unele zile o să obosești de la cele 15 minute și nu mai vrei altceva, sau îți stă mintea la ce trebuie să faci și vrei să începi ziua mai repede. În alte zile voința ta va fi mai puternică (de-asta e bine să faci sport dimineață, pentru că atunci voința e la maxim). După 15 minute sunt șanse mari să simți deja endorfinele produse de creier și să simți că mai poți sau ai mai vrea să te miști un pic. Atunci, eu deschid youtube-ul unde am salvate în biblioteca din contul personal, filmulețe de 1-5 minute cu HIIT (high intensity interval training) pentru diverse părți ale corpului. Am ales cu grijă filme în care antrenoarele îmi sunt plăcute, exercițiile mi se par cool și pot să le fac. Ca să fie fun, e important ca nivelul de dificultate să fie doar puțin peste puterile tale (ca în orice proces de învățare). Apoi când devin prea ușoare exercițiile respective, poți să cauți alte filmulețe mai antrenante și pe acestea să le păstrezi pentru zilele proaste când nu ai chef să faci sport, dar va fi ușor să îți convingi creierul să facă o rutină memorată deja. De obicei, dacă e fun, eu mai rezist încă 20-30 de minute. Tot ca să fie fun, este despre sănătate și nu despre performanță. Adică nu îmi doresc pătrățele, ci îmi doresc să pot urca 10 etaje pe scări fără să mi se taie respirația. Nu îmi doresc să slăbesc sau să mă îngraș, ci să îmi simt mușchii mai vii și să îmi reiau postura corectă când stau la laptop. Și dacă sar o zi din orice motiv inventat de creierul meu, nu înseamnă că nu sunt în stare, ci doar atât: am sărit o zi.

PS pentru mămici: dacă 15 minute e mult, poți să începi cu 5 minute. Pentru 5 minute chiar nu ai nicio scuză. Poți să le faci în pijama, dacă nu transpiri poți să sari și dușul dacă te grăbești sau oricum rămâi acasă cu copilul. Poate să le facă și puștiul tău cu tine – sigur are ceva cântec preferat pe care să țopăie. În timp mai adaugi 5 minute și încă 5.

Poate că nu conștientizezi, dar viața ta normală este extraordinară.

Trăim într-o lume mică și cel mai adesea ne cramponăm de lucruri mici. Avem nevoie ca acele lucruri să funcționeze, ca să funcționeze și lumea noastră. Care este mică. Oare cât de des alocăm timp în mod special pentru a ne gândi puțin cât suntem de norocoși? Ce oameni ne înconjoară, câte locuri am văzut, câte lucruri am făcut. Uităm că lumea e mai mare, că are și trecut și viitor.

Bunica nu a văzut niciodată marea. Acum, la aproape 90 de ani, nu mai este o dorință arzătoare să o vadă. În lumea mea mică e incredibil să nu fi văzut marea. Îi strălucesc ochii când povestește cum cosea ii după o zi de muncă la câmp, ca să își țină fata în facultate. În lumea mea mică e greu să îmi imaginez cum avea atâta putere de muncă. Acum muncim în schimburi, la birou, în mașină. Cine mai coase? De ce ar mai coase? E altă lume.

Amintirile cele mai vii cu străbunicul sunt cam de când avea el 90 și ceva de ani și mi-l amintesc într-un singur fel: bătrân, cu o pipă cu tutun ce îl însoțea mereu, pe o bancă îngustă, sprijinită de casă, lângă un păr cu pere dulci și multe povești din război. Sau poate era aceeași poveste mereu și mie mi se părea că e alta? Eu am fost în viața lui mai mulți ani decât el în viața mea. În lumea mea mică, mi-e groază să îmi imaginez un război în România. El trăise două. Vreau să cred că viitorul e luminos și că fac și eu ceva să fie așa.

Pe Babi am cunoscut-o când trecuse de 95 de ani. A trăit până la 103. Îi plăcea de noi, copiii, venea și ne aducea ouă din când în când. Le scotea cu mâinile osoase, bătătorite și tremurânde dintr-un șorț cusut cum n-am mai văzut. Nu știu câți ani aveam, dar mă întrebam cum de nu le sparge. Era voioasă și ne întreba de vorbă, doar eram vecini. Era văduvă. Soțul ei a venit cu un picior de lemn din război și nu a mai trăit așa de mult. Asta nu însemna ca ea să renunțe la viață. Atât timp cât aude cocoșul dimineața, mai are o zi. În fiecare zi lua sapa pe umăr și își făcea de lucru. Munca a ținut-o în viață.

Cred că lumea acestor oameni a fost întotdeauna și va fi mai mare decât lumea noastră. Chiar dacă nu au ieșit din sat decât să se mărite sau să meargă la război. Pentru mine, viața lor a fost, este și va rămâne extraordinară.

Fiecare are amintiri din copilărie și străbuni. Oameni deosebiți, frânturi de interacțiuni puse bine în sertare speciale. Când îți lași gândurile să zburde la ei, ți se luminează fața și ți se ridică colțurile gurii involuntar. Dacă viața strămoșilor tăi e extraordinară și ei sunt parte din tine, atunci de ce ai crede că tu ai o viață obișnuită, neinteresantă? Lumea ta (cum zic unii ”bula” ta) e fix cât vrei tu de mare. Viața ta, este așa cum alegi să fie. Așa cum vrei să o vezi. Așa cum dorești să o povestești.

Prețuiește trecutul, construiește pentru viitor și trăiește prezentul normal de extraordinar. Povestește despre tine copiilor, ca lumea lor să devină mai mare. Oricărui copil. Pentru că atunci când va crește copilul, s-ar putea ca acele momente cu tine să îi marcheze viața ca adult. O simplă intersectare de destine, un miros de tutun, o ie moștenire, o sapă mică mică pe măsura unei băbuțe cocoșate ce și-a iubit și trăit viața până dimineață cu dimineață.

S-ar putea să se trezească copilul de 35 de ani, într-o dimineață, într-un pat de hotel, într-un orășel adormit cu acoperișuri ninse, la început de training și să se apuce cu zâmbetul pe buze de încă o zi de muncă.

Cu zâmbet și drag de oameni…mă duc să povestesc despre o lume a mea micuță cât un univers de mare, la vreo 60 de oameni din vreo 15 țări. Despre România și de ce ar fi bine să își scrie viața aici vreo 4 săptămâni și să își spună povestea la vreo 1500 de liceeni. Până una alta, tu cui îi spui povestea ta despre o viață normal de extraordinară, AZI?

Am văzut acum ceva timp acest comedy stand-up în care Conan povestește cu un umor extraordinar cum și-a enervat colega de apartament umplând baia cu rățuște de cauciuc din ce în ce mai mari…și o să râdeți cu lacrimi la cum povestește. Azi mă gândeam cum lucrurile mici pot să se adune, să crească și să ne enerveze maxim. De exemplu vasele murdare – o singură farfurie e ok, și apoi te trezești cu chiuveta plină. Și mi-am amintit de acest film. Pentru că mai multe lucruri mici se adună și devin cât rața cea mai mare din film…să vedeți ce mare e!?

Și cred că singurul mod în care putem să ne luptăm cu ele să nu devină ditai rațele și să rămână niște rățuște mici și simpatice care vin după noi, în loc de o ditai Godzilla, este să ne antrenăm în fiecare zi:

• să zicem ”nu” măcar o dată pe zi la ceva, de antrenament
• să închidem brusc televizorul după ce s-a terminat filmul în loc să ne lălăim până la 1 noaptea minunându-ne ce mare e grădina…
• să ne uităm în oglindă când ne spălăm pe dinți și să ne complimentăm
• să dăm de pomană toate hainele care nu mai încap în dulap și stau atârnate pe diverse obiecte (cum ar fi pe bicicleta eliptică) de ceva timp
• să scriem în agendă lucrurile care ne stau pe creier ca să ne eliberăm memoria de lucru
• să ne întindem bine și să zâmbim când ne trezim înainte să înfruntăm o zi nouă
• să nu ne mai agațe toate dramele emoționale ale colegilor

PS: din când în când sun-o pe mama

#îndrăznește #daredo By Armina

Cât am putut merge pe tocuri nu am prea mers. Am ales varianta comodă – cum de altfel e și trendul. La nivel global din 2016 încoace se vând muuult mai mulți balerini și pantofi fără toc. Acum că sunt în recuperare cu genunchiul, va mai dura câteva luni până când voi putea urca pe tocuri. Căutând niște cizme prin dulap, am dat peste câțiva pantofi cu toc și apoi întâmplător pe Netflix a apărut o recomandare de documentar despre pantofi. Creațiile lui Manolo Blahnik și obiceiurile sale excentrice, veselia și eleganța cu care a ridicat pantofii la rangul de artă – fain documentar. Am mâzgălit și eu un pantof.

Purtăm pantofi cu toc pentru că femeile mai înalte sunt considerate mai inteligente, ambițioase, hotărâte și puternice (demonstrat prin multe studii). S-au găsit pantofi cu toc de acum 5000 de ani. îi purtau și femeile și bărbații pentru a se diferenția în clase sociale. Acum conștient sau nu, îi purtăm pentru că fac picioarele să pară mai lungi și mai drepte, ne conferă o atitudine mai feminină, mișcări de felină, mușchi mai fit, simbolizează putere și ne anunță intrarea încă de pe coridor.

Sunt convinsă însă că totul poate fi învățat. Și poți avea atitudine de tocuri și când ești în balerini sau ghete. Dar oare câte dintre noi fac asta? Ce e sigur? Indiferent cu ce te încalți, cu o atitudine de șlapi nu poți pretinde rezultate de pantofi cu toc.

În mintea mea eu port pantofi cu toc. Tu ce porți?

#daredo #îndrăznesc @byArmina

Manifest pentru 2018

by Armina

Ia-ți timp să (re)înveți să fii cu tine. Învață să te cunoști. Fii autentică. Respectă-te.

Ai încredere în forțele proprii. Ești mai mult decât crezi.

Concentrează-te pe ce îți dorești să faci. Planifică și realizează-ți visurile. Nu da putere altora asupra viitorului tău.

Iubește, iartă, mergi înainte. Împrietenește-te cu eșecurile și dansează cu fricile.

Fă destui bani încât să nu fii nevoită să trăiești altfel decât vrei.

Antrenează-ți creativitatea. Inventează și experimentează. Așa crești.

Ai grijă de mintea ta. Investește în dezvoltarea ta. Învață ceva nou în fiecare zi. Citește. Scrie orice, oricum, e terapie.

Exersează să te porți ca o doamnă, chiar dacă uneori va fi nevoie de coaie, e important să știi să îți folosești în primul rând atuurile genetice, restul se împrumută temporar.

Nu căuta perfecțiunea, nici ea nu te caută, pentru că nu există.

Fă-ți prieteni, cunoaște oameni noi, fii deschisă la alte perspective și vei avea idei la care nu ai fi visat. Din când în când fă curat și păstrează în jurul tău doar oamenii potriviți.

Șofează până când devii mai bună decât media celor din trafic. E un sentiment de libertate ca nici-altul.

Zâmbește, fie că e greu, fie că e ușor, un zâmbet nu are ce să strice. Hai că poți.

Dichisește-te chiar dacă nu îți e comod, vei fi admirată și te vei simți mai bine în pielea ta până la urmă.

Joacă-te, indiferent de vârstă, maturitatea nu e o destinație unde copilul din tine se duce să moară. Copilul trăiește dacă nu îl sufoci când devii adult sau părinte.

Joacă-te cu copii, cu pisici, câini, învață-le limbajul, te vor relaxa. Aleargă. Strigă prin pădure. Îmbrățișează un copac. Încearcă măcar o dată buze roșu ca focul, pantaloni galbeni și unghii cu gel. Nu toate odată.

Sentimentul că lumea se duce de râpă îl aveau și bunicii. Și ce dacă? Așa a fost întotdeauna. Alege-ți o zonă de confort, ieși din ea și fă lucruri de impact cât de des poți și apoi revino în zona de confort să îți încarci bateriile. Singurul mod în care poți reveni în tranșee ca să reziști să ”dai altora” pe termen lung e ca întâi să fii bine tu cu tine.

Familia e ca o oază. Dacă a ta nu este o oază, rămâneți doar prieteni. Nu îi lăsa să retrăiască prin tine viața pe care tu nu ți-o dorești.

Jocurile psihologice din relații nu fac decât să aducă confuzie și pierdere de vreme. E ok să îl suni tu prima. Dacă-l vrei, ia-l! Dacă nu te vrea, mergi mai departe.

Nu deveni dependentă de el, de ea, de una de alta, nici de cafea. Micile plăceri ale vieții e bine să rămână mici.

Fă spațiu în viața ta pentru lucrurile pe care adori să le faci. Indiferent cât de mult îți place sau nu serviciul pe care îl ai, păstrează energie și pentru altceva nelegat de serviciu, ce îți face plăcere.

Ai grijă de sănătatea ta, gândește preventiv. Ai doar 1 corp. Și este o mașinărie incredibilă pe care o acoperim cu haine. Mergi goală în intimitatea casei tale, dormi goală, încearcă marea fără costum de baie. Corpul tău merită atenția ta. Uneori și a altora – fii sexy din când în când.

Nu te teme să spui ce gândești. Așa se filtrează oportunitățile și oamenii din jurul tău. Legea atracției.

Nu trebuie să fii bună la ceva ca să practici acea activitate – poți să cânți la duș chiar dacă nu ai voce, whatever works. Dansează ca să te împrietenești cu corpul tău – nu contează cum, poți face asta în casă unde nu te vede nimeni. Orice îți încarcă bateriile.

Bucură-te de lucrurile mici și învață să le observi în fiecare zi, e o artă, aceea de a vedea ”cu toate simțurile”. Observă.

Partenerul tău de viață tre’ să te susțină și trebuie susținut, altfel nu e parteneriat și unul din voi ar trebui să schimbe ceva sau să încheiați povestea.

Nu te teme de finaluri, îndrăznește să îți urmezi intuiția și să pui ”sfârșit” la ce îți pare a fi un cap de poveste – pentru că este. Și e și un nou început. Start! Îndrăznește!

Poți descărca acest manifest în format tipăribil, aici.

Se zice că cine se aseamănă se adună. Eu zic că se aplică și invers. Cine se adună începe să se asemene și pot construi lucruri faine împreună…sau nu. Prietenii sunt familia pe care ți-o alegi. Familia e centrul de reîncărcare a bateriilor. Figurile publice sunt modelele pe care decizi să le citești, privești, admiri. Tribul din care faci parte sunt cei cu care călătorești, mănânci floricele sau grătare. Toți înseamnă timp din viața ta. Tic tac. Tu cu cine te aduni anul ăsta?

Ești media celor 5 oameni cu care petreci cel mai mult timp. La fel și deciziile tale!

De la cine plănuiești să înveți ceva anul ăsta? Cine e în tribul tău? Pentru cei mici ce faci ca să fii modelul de care ai fi avut nevoie când erai mică? Cine e în echipa ta de susținere la greu?

Descarcă versiunea pdf tipăribilă.

#Îndrăznește #DareDo #bunătăți

Cunoști senzația aceea când vezi un fotoliu care arată tare bine, dar când te așezi pe el după nici 5 minute începe să te doară spatele? E clar, design la întâmplare, de ochii lumii. Ca să îți pui ordine în gânduri, uite un instrument util și drăguț de design bun. Design de viață bună. Descară și tipărește ”Dizainăviață.pdf” de aici, ia-ți o cafea și fii dizainăriță pentru o juma de oră. Îndrăznește și începi anul cu dreptul, fă-ți un 2018 care nu doar arată bine, ci se simte bine, e personalizat pe măsura visurilor tale!

Dacă ți-e de folos, poate vrei să cumperi Agenda Îndrăzneață? E o agendă neobișnuită cu provocări de dezvoltare personală. Este nedatată,  să poți porni oricând pe drumul spre auto-cunoaștere. Când te simți pregătită, o poți comanda aici.

Nu ai nicio vină pentru diminețile în care nu îți găsești ciorapii, îți dă cafeaua în foc și te întorci de două ori după chei. Mai degrabă întreabă-te ce ai greșit cu o seară înainte 

1. Lasă grijile și planurile așternute în agendă, hainele pentru mâine la îndemână, sandvișul pentru prânz în frigider.
2. Răsfață-te o cremă de față sau un lapte cald cu miere și pupă-te pentru ce ai reușit să faci azi
3. Melatonina e secretul somnului. Se secretă doar la întuneric. Deci închide ecranele cu o oră înainte de somn și trage jaluzelele.
4. Un somn bun începe cu o saltea bună, temperatura potrivită și…o îmbrățișare. Dacă nu ai pe cine, îmbrățișează-te pe tine.
5. Când deschizi ochii dimineață, întinde-te bine, zâmbește și nu deschide încă telefonul sau televizorul.
6. Dacă amâni alarma și mai picotești puțin nu faci decât să repornești ciclul de somn și să îți provoci o stare de rătutire și apoi ți poate lua câteva ore să începi să funcționezi normal.
7. Pune niște muzică energizantă bea un pahar cu apă și fă 5 minute de mișcare să pui sângele în mișcare.
8. Mănâncă un mic dejun sănătos la 30 de minute după ce te-ai trezit. Corpul tău are nevoie de carburant.
9. Amână cafeaua pentru după 2 ore de când te-ai trezit, dacă nu vrei să creezi dependență sau să ai nevoie din ce în ce mai multă.
10. O persoană normală are 70000 de gânduri pe zi, adică 49 pe minut. Nu îți lăsa creierul să umble aiurea, gândește-te ce va fi minunat la ziua de azi.
11. Când te apuci de treabă, începe cu treburile mai grele și folosește un cronometru pentru a nu te lălăi.
12. Scrie mailuri scurte. Dacă poți rezolva ceva mai rapid telefonic mai bine sună decât să dai mesaje
13. Întreruperile nu ajută – persoane care îți cer lucruri, sună telefonul, țipă cineva în biroul de alături – evită-le constructiv. Într-o oră fără întreruperi poți termina mai multe lucruri decât în 8 ore cu întreruperi.
14. Ca să gândești clar asigură-te că ai destulă lumină. În birouri adesea sunt 300-500 lux. Lumina zilei e la 10000 de lux. Funcționăm cel mai bine la 2000 lux.
15. Decât să rămâi peste program ca să termini ceva, mai bine vii dimineața mai devreme. Sunt șanse mai mari să termini mai repede când biroul e pustiu și e liniște.
16. La final de zi, înainte să te vezi cu cei dragi, precum scafandrii, fă ceva pentru decompresie. Mergi pe jos, citește ceva, ațipește puțin, fă un duș sau sport. Orice funcționează pentru tine ca munca să rămână la birou și să ai mintea limpede, să fii prezentă cu mintea și sufletul acolo unde ești cu corpul.
17. Dacă faci sport la final de zi o să te simți mai calmă, vei fi mai sănătoasă, mai veselă (poate și cu poftă de sex) și vei adormi mai ușor.

Întotdeauna m-a intrigat replica ”rămâi cu el, în timp poți să îl schimbi” și recent am mai auzit câteva asemănătoare, așa că am pornit într-o călătorie de descoperire pentru a răspunde la marea întrebare: ”cât de mult (pe bune) se poate schimba un om?”

Se pare că personalitatea noastră are o importanță foarte mare în acest proces de schimbare. Mai precis, sursele personalității umane sunt 50% biogenice, 25% sociogenice și 25% idiogenice. Cei 25% de idiogenice reprezintă de fapt zona de manevră, pătrățelul în ce putem schimba ceva, conform lui Brian Little.

Hai să clarificăm mai întâi ce nu putem schimba: cei 75%.

50% biogenice constă în moștenire ancestrală, gene și funcțiile și structura creierului. Evident că nu ai nicio putere asupra cocktail-ului de gene pe care l-ai moștenit de la părinți și strămoși. E clar și că  funcțiile cerebrale au treaba lor, inclusiv hormonii și toată chimia ce se întâmplă acolo. Ce putem face totuși e să fim conștienți de ele. Așa că, studiază puțin ce caracteristici ai moștenit din familie și în ce cantități se regăsesc în ”rețeta TU”. Poate ai moștenit spiritul antreprenorial de la bunicul tău? Sau ești precaută ca tata? Optimistă ca mama? Câte grame din fiecare în ”rețeta TU”?

Moștenirea ancestrală face parte și ea din acești 50%. E ceva ce toți oamenii au adânc înrădăcinat în sistem și conform lui Paul Lawrence se caracterizează prin 4 instincte. Aceste instincte ne-au ținut în viață și…ne-au făcut moștenitorii pământului:

• Instinctul de proprietate – setea de posesie, de a deține lucruri, statut, resurse
• Instinctul de apărare – a propriei persoane, a celor dragi, a ceea ce deținem
• Instinctul de conectare – dorința de cooperare, comunicare și de a ”ne găsi locul”
• Instinctul de a crea – o versiune mai bună a propriei persoane, o lume mai bună, rezultate mai bune

Instinctul de proprietate e cel care ne face să fim competitivi. Dacă propuneți un concurs unui grup de copii ce până atunci se juca frumos, și mai promiteți și bomboane câștigătorului, totul se schimbă. Se transformă toți în niște mici monstruleți competitivi de parcă nu ar mai fi văzut niciodată bomboane. Ideal ne dorim nu doar să deținem lucruri, ci să deținem mai multe decât alții. Poate de-asta iPhone-urile se vând așa de bine sau…pernele decorative. Pentru că mereu vrem mai bun, mai mult.

Instinctul de apărare este cel mai vechi și se activează când tu sau ce deții, sunteți în pericol. Declanșează răspunsul de ”luptă sau fugi” al creierului și este util în situații limită. În trecut a fost foarte important pentru supraviețuire. În prezent este adesea inutil pentru că nu fugim de urși tot timpul. Uneori chiar ne strică planurile pentru că face din noi niște indivizi foarte precauți, care nu își asumă riscuri și lasă viața să se scurgă.

Instinctul de conectare este cel care ne îndeamnă să ne reproducem, să facem copii. Este un instinct primar care în prezent este vizibil și într-o formă mai evoluată a sa de cooperare și comunicare, nevoia de comunitate, de a face parte dintr-un ”trib” cum îl numește Seth Godin. Atrage după sine și faptul că ne pasă ce cred ceilalți despre noi pentru că cine știe…poate suntem excluși din trib, din sat și ajungem să ne mănânce urșii. Deși contextul s-a schimbat, în continuare de frământă gânduri de tipul ”oare ce va zice lumea dacă…?” (unde punctele de suspensie pot fi înlocuite cu orice acțiune ce ne-ar stânjeni în ochii celorlalți și nu ne-ar mai face să ne simțim speciali pentru a ne încadra în normele acestui grup…special din care facem parte).

Instinctul de a crea este cel mai vizibil la copiii mici care întreabă tot timpul: ”mami, ce e asta?”. Este curiozitatea nativă și setea de a descoperi cum funcționează anumite lucruri și lumea în general. După copilărie, dacă nu a fost sufocat pe parcurs, se transformă în setea de a crea și foamea de perfecțiune. Uneori ne ajută, alteori se poate transforma într-o obsesie și alteori…se stinge înainte de a fi folosit la întregul potențial. Tot acest instinct ne ajută să prezicem rezultatele unei decizii. Și aș adăuga eu că este instinctul care ne-a împins să inventăm atâtea mașinării și dispozitive care să ne ușureze viața.

Instinctul de conectare și cel de a crea sunt exclusiv umane. Celelalte două se întâlnesc și la animale, dar nu acestea. Ele ne-au ajutat să punem stăpânire pe planeta Pământ…noi, ființe ce nici la frig nu rezistăm fără hainele ce ni le-am creat.

Instinctul de proprietate și cel de apărare sunt declanșatoare reciproce și pot stârni războaie. Pentru că o țară vrea să își mărească teritoriul, cealaltă se apără și fiecare individ devine brusc cel mai aprig patriot.

Pentru a fi un bun lider, Paul Lawrence consideră că e nevoie să conștientizezi toate cele 4 instincte și să le menții în proporții echilibrate în comportamentul tău.

Despre celelalte surse ale personalității, 25% sociogenice și 25% idiogenice…în articolul următor. Fii pe fază! 

Surse:

1. Personality- What Makes You the Way You Are – by Daniel Nettle
2. Me, Myself, and Us: The Science of Personality and the Art of Well-Being, by Brian Little
3. Driven: How Human Nature Shapes our Choices – by Paul R. Lawrence